PNL Vâlcea: 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România

Sâmbătă, 24 martie 2018, începând cu ora 10, liberalii vâlceni s-au strâns la Călimănești pentru a participa la simpozionul cu tema ”100 de ani de la unirea Basarabiei cu România”. Evenimentul a fost organizat de filiala Vâlcea a PNL și reprezintă un omagiu adus înaintașilor români care au realizat, la 27 martie 1918, primul pas al reîntregirii neamului românesc, prin unirea Basarabiei cu România.


Simpozionul a fost moderat de profesorul Mihai Moldoveanu și i-a avut ca invitați de marcă pe istoricul Marius Oprea și pe profesorul Cătălin Sîiulescu, directorul Palatului Copiilor din Râmnicu-Vâlcea și membru de frunte al mișcării naționale Pro Basarabia și Bucovina. Evenimentul a fost unul reușit și s-a bucurat de prezența a numeroși liberali vâlceni, primari, viceprimari, consilieri județeni și locali.
În deschiderea simpozionului, deputatul Cristian Buican, președintele PNL Vâlcea, le-a mulțumit celor prezenți pentru interesul manifestat și a prezentat public faptul că filiala Vâlcea a PNL va organiza, în anul Centenar, o serie de manifestări de comemorare a principalelor evenimente și oameni care au contribuit acum 100 de ani la reîntregirea României. Aceste manifestări vor încerca să aducă în prim plan faptele istorice din anul de grație 1918, astfel încât numeroși cetățeni să conștientizeze curajul și patriotismul înaintașilor noștri, în vederea îndeplinirii Marii Uniri.