Plantări de arbori la Băbeni

Direcția Silvică Vâlcea continuă acțiunile specifice Lunii Plantării Arborilor. În Parteneriat cu o firmă de distribuție de curent electric, pădurarii vâlceni au plantat în Ocolul Silvic Băbeni 5000 de puieți de gorun, paltin și frasin. Toți cei prezenți, reprezentanți ai Direcției Silvice și ai firmei de distribuție au pus umărul la lucrările specifice de la Băbeni și speră ca munca lor să se vadă peste câțiva ani și pădurea de fag să fie una impresionantă.


Acolo se fac lucrări specifice de împădurire pentru al doilea an consecutiv. S-au format echipe de câte două persoane, o persoană care a săpat groapa și alta care a plantat puieții. Totul s-a desfășurat sub supravegherea specialiștilor de la Direcția Silvică Vâlcea.
“În anul 2018 s-a intervenit cu lucrări de completare a regenererii naturale, pe o jumătate de hectar. Nu s-a regenerat și facem acum lucrări suplimentare. Avem 5000 de puieți la hectar din specia gorun, paltin și frasin, puieți de talie mică, cu rădăcina mică, în gropi de 30 pe 30 de centimetri. În fiecare an cei de la firma de distribuție ne ajută și răspund prezent la solicitările noastre”, spune Florin Streinu, responsabil cultura și regenerarea pădurilor Ocolul Silvic Băbeni.


“Anul trecut am plantat aproape 9000 de puieți în județele din aria noastră de activitate, suntem un partener pe termen lung. În fiecare an ne stabilim un targhet, acela de a depăși numărul de plantări de anul trecut. Este voluntariat și asta ne bucură”, completează Ramona Nicola, reprezentant firmă de distribuție.
Direcția Silvică Vâlcea își propune să împădurească în acest an 90 de hectare, la care să se aduage 37 de hectare de completări și 193 de hectare regenări naturale. (Gabi Cârjaliu)