Plan ambițios la Tetoiu
Câinii latră, caravana trece. Cam așa se întâmplă la Tetoiu. În timp ce contestatarii primarului Viorel Herăscu își fac “datoria” și aruncă în spațiul on-line și nu numai diverse zvonuri false, în comună se întâmplă în permanență lucruri care ajută comunitatea locală. Un plan ambițios al administrației locale este ca până în anul 2025 să se rezolve în totalitate problema cadastrării terenurilor din localitate. Și în acest sens se lucrează intens, patru firme de specialitate având reprezentanți pe teren. Deja s-au eliberat peste 2000 de cărți funciare și cadastrarea pe șase sectoare a fost deja rezolvată. Și nu este singura activitate importantă din comună. Unitățile de învățământ din Tetoiu se pregătesc intens pentru debutul noului an școlar și elevii vor avea parte de cele mai bune condiții pentru a obține rezultatele cele mai bune. Ca de obicei, elevii performanți vor avea parte de surprize și la finalul anului calendaristic, dar și la finalul anului de învățământ.