Piramidele de pământ de la Râpa Ciuroii-Goranu, brand turistic pentru Râmnic

Râmnicu Vâlcea are multe obiective turistice, dar la fel de multe sunt şi cele rămase ascunse de ochii curioşilor. Un astfel de obiectiv sunt şi piramidele de la Goranu, formaţiuni de pământ, unele cu înălţimi care depăşesc şi 80 de metri, care se află la nici patru kilometri de centrul oraşului, într-un peisaj mirific.

Rezervaţia geologică urbană ar putea fi în viitor un loc important pe care să-l viziteze turiştii, în cazul în care traseul va fi amenajat şi i se va face publicitate iar Şiroaiele de la Stăncioiu sau Râpa Ciuroii, cum mai este cunoscută această zonă, să devină un brand turistic al Râmnicului.

Acces dificil, privelişte minunată

La piramidele de pământ din cartierul Goranu se ajunge acum relativ greu, pentru că puţini sunt cei care cunosc traseul. Nu există marcaje, iar despre hărţi nici nu se pune problema. E ca şi cum aceste piramide nici nu ar exista. De fapt ele există în acest moment doar pentru cei de-ai locului. Avem noroc cu cei câţiva vâlceni care şi-au construit case la doi kilometri de aceste formaţiuni spectaculoase, create de natură.
„Mergeţi exact pe firul apei, prin pădure. Nu vă abateţi de la el. Nu sunt obstacole dar aveţi de mers mai bine de doi kilometri, poate ajungeţi chiar la trei kilometri. Să nu vă întoarceţi, merită văzut locul. Piramide spuneţi că le zice? Nu ştiam”, spune o bătrânică, mirată că vrem să vizităm piramidele. De aici începe aventura. Prin pădure, de-a lungul părăului Stăncioiu, doar o potecă puţin umblată face drumul mai uşor. Efortul celor care se încumetă să îl parcurgă este însă răsplătit cu prisosinţă. Pe malul pârâului, apele de la ploi şi zăpezi au săpat în depozitele de conglomerate slab cristalizate, formând nişte structuri mai mici sau mai mari care seamănă surprinzător de mult cu piramidele. Unele sunt gri, altele sunt galbene, iar altele sunt roşii, dar cu toate reuşesc să impresioneze.


„Nu vine nimeni la ele”

După o jumătate de oră de mers ajungem şi „ghid” ne este un bătrânel care îşi paşte caprele în apropiere de piramide. Versantul mâncat de ape arată ca o uriaşă orgă, cu tuburi colţuroase, impresionante chiar şi pentru ochiul avizat al specialistului. Pentru raritatea formelor, zona este declarată arie protejata pe o suprafaţă de 12 hectare, iar autorităţile din Râmnicu Vâlcea se pregătesc să o promoveze prin Centrul de Informare Turistică. Fenomene similare se întâlnesc însă şi alte două localităţi din Vâlcea, la Stroeşti şi la Slătioara. Fiecare zonă are însă particularitatea ei şi niciuna dintre structurile realizate de natură de mii de ani nu seamănă una cu cealaltă. „Nu prea vine nimeni la ele pentru că doar noi cei de aici la cunoaştem. Sunt de diferite mărimi de la cele mici, la unele foarte mari, cum este aceea roşiatică. Creşte câte una cam după fiecare ploaie. Mai vine câte un turist rătăcit, cam la o lună, două, poate şi mai bine. Se minunează, face zeci de fotografii, mă întreabă pe mine despre ele dacă mă nimeresc să pasc caprele. Se află de la unul la altul şi aşa mai ajung oameni să le vadă. Pe mine m-ar putea angaja ghid că ştiu tot, cum se formează, cât de mari sunt”, ne explică bătrânelul.

„Sunt unice în România”

Gheorghe Ploaie, profesor, cercetător şi om al muntelui, aminteşte despre formaţiunile de la Goranu, în una din cărţile sale: „Şiroirile sau piramidele de pământ de la Goranu sunt formaţiuni specifice, unice în Romania. Deosebit este chipul uman modelat în una din râpele de pe versantul drept al văii. Această râpă, de mici dimensiuni, este deosebită de celelalte 11 din cuprinsul văii prin prezenţa celor două formaţiuni asemănătoare căpăţânilor de zahăr. Pe cea din stânga distingem, cu puţină imaginaţie, un chip uman iar pe cea din dreapta observăm şiroiri incipiente deja adâncite în versant, care pot închipui degetele adunate ale unei mâini. În cele zece sectoare de eroziuni de pe Valea Stăncioiului se întâlnesc diferite forme: creste, piramide, turnuri, jgheaburi etc. Un relief spectaculos de un pitoresc aparte uşor de vizitat aflându-se la doar trei kilometri de Municipiul Râmnicu Vâlcea. Râpa Roşie este una dintre cele mai mari forme de eroziune de pe Valea Stăncioiului. Culoarea ruginie care a dus la denumirea de Râpa Roşie este determinată de concreţiunile feruginoase, bogate în oxizi de fier, prezente în conglomerate sub acţiunea precipitaţiilor se schimbă frecvent forma piramidelor. Astfel că fenomenul are caracter dinamic.”

Gabi Cîrjaliu