Petre Daea, Ministrul Agriculturii, vine la “Târgul de Animale” de la Vaideeni

Primăria Comunei Vaideeni și Consiliul Local, cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea, Ministerul Agriculturii şi Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, organizează joi, 14 septembrie 2017, o nouă ediţie a “Târgului de Animale”.

Primarul Băluță Achim Daniel își dorește să reînvie ocupațiile tradiționale de creștere a animalelor şi a organizat impecabil primele acţiuni de acest gen iar succesul lor a determinat administraţia din celebra comună vâlceană să prindă anual în program un astfel de eveniment care să atragă în Vâlcea cei mai buni crescători de animale de rasă din ţară.
Petre Daea, ministrul Agriculturii a confirmat primăriei Vaideeni participarea sa la această ediţie a Târgului de Animale. În cazul în care în programul ministrului va interveni o urgenţă care să necesite prezenţa sa în altă localitate la Vaideeni, ministerul va fi reprezentat de un ministru secretar de stat. (T.G.)