Petiţia deputatului Buican, susţinută de preşedintele Iohannis

Luni, 15 februarie 2016, la cabinetul parlamentar al deputatului Cristian Buican a venit răspunsul Administraţiei Prezidenţiale la petiţia iniţiată de parlamentarul liberal vâlcean, semnată de către 35.560 de vâlceni, privind conectarea municipiului Râmnicu-Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti prin intermediul unui drum expres.

Astfel, în adresa nr CP/197/08.02.2016 ( adresă ataşată ) venită de la Administraţia Prezidenţială se menţionează faptul că această instituţie „a luat act de problematica supusă atenţiei (…) şi susţine acest demers”, redirecţionând petiţia spre Ministrul Transporturilor, Dan Marian Costescu, spre analiză. Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, este de părere că răspunsul Administraţiei Prezidenţiale la petiţia semnată de către 35.560 de vâlceni, privind conectarea municipiului Râmnicu-Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti prin intermediul unui drum expres este încurajator pentru viitorul judeţului Vâlcea şi îi mulţumeşte public Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, pentru implicare. Parlamentarul liberal Cristian Buican îşi exprimă speranţa că responsabilii guvernamentali vor înţelege necesitatea conectării municipiului Râmnicu-Vâlcea la viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti prin intermediul unui drum expres şi vor acţiona în consecinţă.
„Am rămas plăcut surprins de răspunsul prompt al Administraţiei Prezidenţiale. Gândiţi-vă că în răspunsul primit se specifică foarte clar că instituţia Prezidenţială susţine acest demers de conectare a municipiului Râmnicu-Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti prin intermediul unui drum expres, ceea ce demonstrează, dacă mai era nevoie, validitatea şi necesitatea demersului nostru. Sper ca acum, după ce şi Administraţia Prezidenţială susţine realizarea unei legături rutiere cel puţin la nivel de drum expres, să găsim o mai mare deschidere şi implicare la responsabilii guvernamentali în vederea îndeplinirii acestui deziderat. Doresc să îi mulţumesc public domnului Preşedinte Klaus Iohannis pentru acest punct de vedere pozitiv şi să le mulţumesc tuturor vâlcenilor care au semnat această petiţie. Se dovedeşte că demersul nostru nu a fost în zadar şi că avem şansa noastră la dezvoltare. Sunt convins că răspunsul Administraţiei Prezidenţiale va conta foarte mult şi în decizia investitorilor interesaţi de judeţul Vâlcea” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.