Peste 400 de zone cu alunecări de teren în Vâlcea! ISU monitorizează riscul reactivării acestora

Județul Vâlcea are în evidență peste 400 de puncte în care au fost înregistrate alunecări de teren, iar riscul reactivării unora dintre acestea rămâne o preocupare pentru autorități, mai ales în contextul precipitațiilor și al umidității ridicate din ultima perioadă.

Colonelul dr. ing. Dan Pascaru, inspectorul-șef al ISU Vâlcea, a explicat că majoritatea celor 89 de localități ale județului s-au confruntat, de-a lungul timpului, cu astfel de fenomene.

Din fericire, în ultimul an nu au fost înregistrate situații grave care să ducă la blocarea drumurilor, obturarea cursurilor de apă sau deteriorarea locuințelor.

„Avem în evidență peste 400 de puncte în care au fost înregistrate alunecări de teren, în condițiile în care județul Vâlcea are 89 de unități administrativ-teritoriale. Practic, majoritatea localităților s-au confruntat cu astfel de fenomene”, a declarat Dan Pascaru.

Acesta a atras atenția că precipitațiile abundente și umiditatea din sol pot favoriza reactivarea unor alunecări mai vechi. Deocamdată, inspectorul-șef nu indică o anumită localitate ca fiind cea mai expusă.

În ceea ce privește centura orașului Călimănești, oficialul ISU a precizat că este vorba despre o situație distinctă, pentru care sunt necesare lucrări de punere în siguranță a drumului.

Pompierii vâlceni susțin că sunt pregătiți să intervină în orice zonă a județului, având tehnica și echipamentele necesare pentru gestionarea unor asemenea situații.

Foto ILUSTRATIV