Peste 2 mii de persoane au beneficiat de activităţi de consiliere şi formare profesională la CRFPA Vâlcea
Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor – Vâlcea, cu sediul în str. Calea lui Traian nr. 98, Râmnicu Vâlcea, în parteneriat cu AJOFM Vâlcea, AJOFM Argeş, AJOFM Gorj, AJOFM Satu Mare, AJOFM Prahova şi AJOFM Buzău, a desfăşurat de la începutul anului 2016 până în prezent activităţi de consiliere, informare şi formare profesională în vederea creşterii gradului de satisfacere a cerinţelor clienţilor (şomeri, angajatori, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă).
“În anul curent, numărul total de persoane care au beneficiat de aceste servicii a fost de 2223 de persoane, până în prezent.
Serviciile de formare profesională pentru adulţi, oferite de catre CRFPA – Vâlcea, cuprind următoarele domenii: agricultură, informatică şi automatizări, construcţii, confecţii textile, comerţ, turism, alimentaţie publică, servicii, industrie.
În luna noiembrie, în cadrul serviciilor de formare profesională, vom finaliza un număr total de 13 cursuri ale căror beneficiari vor dobândi certificate de calificare şi absolvire în urma examenelor finale ce urmează a fi susţinute. Totodată, în colaborare cu instituţiile mai sus menţionate, vom demara în lunile urmatoare şi alte cursuri de formare, calificare si recalificare profesională, calendarul acestora urmând a fi publicat atât pe site-ul instituţiei (www.crfpa-vl.ro), cât şi de către instituţiile partenere.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să vă adresaţi CRFPA Vâlcea: Tel./Fax: +4 0250 713798 şi e-mail: crfpa.valcea@live.com”, ne transmite director CRFPA Doina Stroe.