Peste 1500 de copii din 35 de judeţe au participat la Concursul Judeţean de Creaţie “Mama, suflet de înger! ”- prima ediție

Grădiniţa cu Program Prelungit Traian Rm. Vâlcea a organizat Concursul Judeţean de Creație “Mama, suflet de înger!”, ediția cu nr. I, 2018, care a debutat de 8 Martie, cu o expoziție extraordinară, sub coordonarea directorului Grădiniţei cu Program Prelungit Traian Rm. Vâlcea, Briceag Elena Diana, care a şi iniţiat acest proiect.


În concurs au fost înscrişi 1532 de copii din 35 de judeţe, iar expoziția a constat în lucrări diverse : desene, felicitări, colaje, poezii, dedicate MAMEI.
“Felicitări micuţilor pentru creaṭiile lor, felicitări cadrelor didactice coordonatoare, colegelor mele care m-au ajutat în organizarea acestui eveniment, mulţumiri Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, respectiv d-nei inspector şcolar pentru educaţie timpurie, Ancuţa Giorgiana, pentru susţinere, implicare şi dedicare!”, a declarat director Diana Briceag. Lucrările copiilor sunt emoţionante, iar ideea concursului este de apreciat. Felicitări profesorilor care au organizat concursul şi la cât mai multe ediţii!