Peste 100 de amenzi în 24 ore pentru cei care refuză să poarte măști în locurile aglomerate

Într-o singură zi, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au aplicat 108 sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.500 de lei în cadrul acțiunilor punctuale și controalelor inopinate, organizate pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

În perioada 5 februarie, ora 08.00 – 6 februarie, ora 08.00, polițiștii vâlceni în cooperare cu efective de jandarmi, reprezentanți I.S.U., polițiști locali, reprezentanți ai D.S.P, D.S.V.S.A. şi I.T.M., au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2, pe raza întregului judeţ.
În cadrul acţiunilor, polițiștii au verificat documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00 – 05.00, precum şi purtarea corectă a măștii de protecţie, de către toate persoanele care se aflau în mijloacele de transport în comun sau în alte spații publice.

Au fost legitimate 1.396 de persoane, verificate peste 200 de mijloace de transport în comun și 90 de societăți comerciale.
În urma verificărilor și controalelor efectuate, au fost aplicate 108 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 18.500 de lei, dintre care, 93 pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie 12 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie și 3 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate, zilnic, pe raza întregului judeţ.

“Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte corect masca de protecție, să nu se expună la riscuri!
Totodată, reamintim TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.” – IPJ Vâlcea.