Persoanele fără adăpost sunt aşteptate la Centrul “Ioana”
În acest moment, Centrul Social de Urgenţă ”Ioana” găzduieşte 8 persoane fără adăpost, cifră rămasă neschimbată din data de 3 ianuarie, dar angajaţii Centrului se aşteaptă în nopţile geroase care urmează ca să fie solicitaţi de cei care nu au unde se adăposti.
Este şi motivul pentru care CSU ”Ioana” va funcţiona în acest week-end cu personal complet, cei care vor apela la serviciile centrului, indiferent de oră, fiind aşteptaţi cu un ceai cald, o gustare, precum şi cu cazare într-una din camerele disponibile. Capacitatea CSU ”Ioana” este de 21 persoane, cu posibilitatea de extindere la peste 30 prin intermediul unor paturi pliante.