Pericol și la Berbești! O altă alunecare de teren riscă să facă prăpăd în localitatea vecină cu Alunu
Acum două săptămâni, în comuna vâlceană Alunu, alunecările de teren au făcut prăpăd. Patru gospodării au fost demolate controlat și alte două sunt în pericol. În localitatea vecină, la Berbești, în satul Roșioara, oamenii se tem că pot avea soarta celor din Alunu.
O alunecare de teren activă încă din anul 2005 a mutat albia Pârâul Tărâia mai bine de o sută de metri, până aproape de gospodării și până la o nouă catastrofă pare să mai fie un singur pas. Pârâul Târâia, care traversează Orașul Berbești avea albia la peste o sută de metri de casele oamenilor care locuiesc în Satul Roșioara. O alunecare de teren activă încă din 2005 a mutat cursul râului aproape de gospodării. Oamenii se tem că vor avea soarta vecinilor de la Alunu și dau vina pe Exploatarea Minieră Berbești. Au făcut zeci de sesizări, au trecut prin procese și așteaptă o intervenție care să stopeze alunecarea de teren.
“Normal că îmi e teamă. Eu am avut acolo pământ, acum nu mai e nimic. Și-a bătut joc de noi miniera. Am fost deja expropiată și mutată din prima mea locuință, acum să plec și de aici… Unde să mă mai duc. Pe fiecare noapte îmi e teamă”, spune o bătrânică aflată în apropiere de noua albie a pârâului. “Alunecarea a ajuns foarte aproape de zona locuibilă și de albia râului. S-au făcut nenumeroase adrese, la mediu, la ape, la toate instituțiile. Rezultatul este nul, nu se întâmplă nimic. Există și documente care atestă că s-au decontat lucrări de consolidare care nu au fost făcute niciodată. Pierderile sunt deja mari, aici era un zăvoi, cu nuci, cu alți pomi, erau depozite de cherestea, un iaz de pește, acum este o adunătură de pământ. Unde să plece oamenii dacă se vor face evacuări. Ideea este că încă mai este timp și spațiu să se facă ceva, ideea este să se și vrea”, completează un vecin al bătrânei.
Alunecarea de teren a distrus deja un iaz de pește, o pajiște și o plantație de nuci. Prefectul județului Vâlcea, proaspăt instalat în funcție, spune că a luat act de sesizările oamenilor și că le-a înaintat organelor e control.
“Sunt mai multe sesizări. Toate sunt înaintate către instituțiile care au rol în control și în respectării regimului regal al modului în care ar trebui să funcționeze pârâul respectiv.”, ne-a declarat Florian Marin, prefect Județul Vâlcea. Din 2015 Exploatarea Minieră Berbești a fost preluată de CET Govora. Reprezentanții societății comerciale spun că de doi ani toate operațiunile legate de gestionarea deșeurilor respectă normele legale.
Gabi Cîrjaliu