Păușești Otăsău are cea mai mică taxă de salubrizare din Vâlcea
Primarul Cătălin Avan s-a făcut remarcat prin multe realizări în acest mandat și este cotat drept unul din cei mai eficienți și iubiți edili din mediul rural.
Pentru localnici contează foarte mult această eficiență, cei care au copii au fost ajutați din plin deoarece toți copiii din localitate beneficiază de biciclete, săniuțe, tablete și uniforme școlare prin grija administrației locale. Pentru întreaga populație contează însă modul în care primăria gestionează veniturile și obține faclități de care să beneficieze toată lumea.
În Păușești Otăsău taxa de salubritate este de doar 2,5 lei pe lună de persoană, probabil una din cele mai mici din țară. În localitate se face colectare selectivă a deșeurilor bilunar și există operator care ridică gunoiul de la poarta fiecărei gospodării.
La finele lunii trecute primăria a intrat în posesia a trei camere de luat vederi perfomante, mobile, cu autonomie de peste 10 zile. Acestea vor fi amplasate și permutate periodic, în locurile în care cetățenii cărora nu le pasă de mediul înconjurator, încă aruncă deșeuri menajere. Primarul Cătălin Avan a anunțat că va amenda drastic pe cei care vor polua mediul din comuna sa și vor deversa deșeuri în locuri nepermise. (T.G.)