Patru bărbaţi au furat dintr-o pensiune la Vidra şi au fost prinşi de poliţiştii vâlceni

Polițiști din cadrul Poliției stațiunii Voineasa au depistat în trafic patru persoane bănuite că ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o pensiune situată în zona Vidra, județul Vâlcea.

În după-amiaza de 13 noiembrie a.c., polițiștii au oprit pentru pentru control, pe Drumul Național 7 A, un autovehicul în care se aflau patru bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 35 de ani, din municipiul Vulcan, județul Hunedoara.


În urma verificărilor, s-a constatat că aceștia transportau o mașină de tuns gazonul, un compresor, o motocositoare și alte bunuri, pe care le-ar fi sustras în aceeași zi, dintr-o pensiune aflată în zona Vidra.
Bunurile în valoare de 12.000 de lei, au fost predate persoanei vătămate, care nu sesizase absența lor, până la acel moment.
Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, față de cei în cauză fiind dispusă la data de 14 noiembrie a.c., măsura controlului judiciar, prin intermediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.