Pasiunea sa e pilotajul! Vâlceanul Andrei Ţurlea a fost cel mai tânăr cursant al Aeroclubului Român

Vâlceanul Andrei Ţurlea a reuşit să stabilească o adevărată premieră în lumea aviatică din România. A obţinut o bursă şi a fost cel mai tânăr cursant al Aeroclubului Român care a obţinut licenţa de pilot privat. Andrei Ţurlea îşi doreşte să devină pilot de linie şi mai mult ca sigur, va şi reuşi.

“Încă de mic urmăream avioanele pe cer”

Andrei Țurlea s-a născut pe 15 iulie 1992, în Rm. Vâlcea, unde a şi copilărit. Marea parte a studiilor le-a făcut la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari, a reuşit să obţină cea mai mare medie la temutul examen de bacalaureat şi a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare de la Bucureşti. Actualmente trăiește în Germania, la Munchen. Andrei spune că de mic copil a fost fascinat de avioane: “Încă de mic am fost un mare fan al aviaţiei, mereu urmaream avioanele pe cer şi documentare pe National Geographic, Discovery şi pee oriunde prindeam astfel de emisiuni. Decizia de a urma cariera asta mi-a venit undeva pe la 14 ani, în urma unui zbor în Spania. Ușa de la cabina piloților a stat mai mult deschisă și am putut vedea mai de aproape cum arăta cockpitul (n.r. cabina piloților) și cam ce fac ei pe acolo. Am rămas impresionat și mi-am dat seama ce vreau să fac în viață. Prima oară când m-am urcat într-un aparat de zbor aveam 7 sau 8 ani. Tatăl meu lucra la ACR şi ei cumpăraseră un elicopter pentru intervenţii. Îmi aduc aminte că atunci mi-a zis pilotul elicopterului că am aspect fizic de pilot. Recunosc, nici până azi n-am aflat ce înseamnă asta. M-am jucat jocuri pe calculaor (simulatoare) de la o vârstă fragedă, aşa că atunci când a trebuit să pilotez pentru prima dată aveam o idee destul de bună despre ce să fac pe acolo. Chiar şi acum, în limita timpului, mă mai joc… mai ales în perioadele în care nu prea zbor, în general în timpul iernii. Astfel, nu-mi ies din mână, nu uit procedurile şi mă mai şi distrez. Simulatoarele din ziua de azi fac ca zborul sintetic să fie asemănător cu zborul real. Jocurile pe calculator chiar ajută!”.

“Fugeam de la şcoală la aerodromul de la Piteşti”

Dragostea dintre Andrei şi pilotaj a evoluat rapid: “Când am împlinit 16 ani, puțin înainte chiar, am dat o fugă singurel la Pitești, acolo e cel mai apropiat aerodrom, și m-am înscris la concursul care se organiza pentru a putea urma cursurile Aeroclubului. Am dat niște teste de matematică și fizică și am fost admis. A urmat o pregătire teoretică de câteva luni, în timpul căreia mergeam aproape zilnic la Piteşti. Fugeam de la şcoală, mă urcam în autocar sau pe scuter şi mă duceam la Piteşti. Plecam dimineaţa la 7 de acasă şi veneam seara pe la 8-9. După ce am terminat teoria, am dat alt examen. Se candida pentru 2 locuri la avion şi ceva mai multe la planor. Am fost admis pe unul din locurile la avion şi de acolo a început totul. Apropo, zborul implica trezitul la 4 dimineaţa pentru a fi dimineaţa la 6 pe aerodrom la Pitesti… Şi făceam asta zi de zi în timpul verii.. De fapt, încă mai fac asta uneori”.

“E important să îţi cunoşti limitele”

Despre aviaţie Andrei poate vorbi ore în şir. Nu conseideră ca a ales un “drum” periculos, dar recunoaşte că zborul are reguli stricte de care care nu trebuie să te abaţi: “Nu consider zborul periculos în vreun fel… de fapt aleg să nu mă gândesc la asta. Anumite manevre executate pot fi mai periculoase decât altele, dar dacă-ţi cunoşti limitele şi pe cele ale avionului şi le respecţi, eşti în siguranţă. Personalul tehnic care se ocupă de avioanele pe care le pilotăm face o treabă bună şi de aceea nu-mi fac nicio problemă în legătură cu siguranţa mea. Oricum, orice recunoaştere a muncii tale îţi umple inima cu fericire. Fie că e o licenţă sau o laudă din partea colegilor sau a instructorilor. Faptul că faci ce ţi-ai dorit şi ce îţi place e totuşi cea mai mare recompensă. Iau eu fac ceea ce îmi place. Ca o concluzie, eu nu sunt genul de om care să se gândească prea mult la riscuri. Dacă mă gândeam prea mult, pilotam avioane. Trebuie să ai grijă de avion şi avionul are grijă de tine.”.

“Am fost şocat şi indignat de ceea ce s-a întâmplat în Apuseni”

Pilotul vâlcean a fost şocat de deja celebrul accident din Munţii Apuseni care a ţinut prima pagină a ziarelor o bună perioadă şi în urma căruia au murit oameni nevinovaţi: “Am fost şocat şi indignat de ceea ce s-a întâmplat în Apuseni. Nu discut despre ce s-a întâmplat până în momentul prăbuşirii, pentru că nu ştiu şi nu sunt în măsură, dar ce s-a întâmplat după e inadmisibil în era tehnologică pe care o trăim. A fost dureros, mai ales că pe copilotul avionul îl ştiam de la Aeroclubul Piteşti, fiind şi el sportiv acolo în urmă cu ceva ani.”

“Cel mai fericit moment? Când am survolat deasupra casei…”

Familia lui Andrei Ţurlea l-a susţinut în demersurile sale: “Familia m-a susţinut întotdeauna să urmez această cale. Şi financiar şi sufleteşte. Pentru mine cel mai fericit moment, cel în care consider că i-am răsplătit pentru eforturile lor, a fost atunci când am fost prima oară cu avionul la Vâlcea şi am surlovat deasupra casei. Ai mei au ieşit în grabă să mă vadă şi mi-au spus apoi că sunt mândri de mine. Chiar dacă m-a susţinut mereu, chiar şi acum mama mă pune mereu să o sun după ce termin zborul, să ştie că sunt bine. Şi mereu o sun, normal. Până acum, nu am fost in situaţii dificile. Am mai avut unele probleme cu instrumentele dar niciodată ceva serios. În rest, doar situaţii simulate. În general, sistemele avioanelor sunt redundante şi şansele să se întâmple ceva sunt destul de mici. Important este ca atunci când se întâmplă ceva, să nu ai momente de ezitare şi să nu te pierzi. Respecţi ceea ce ai învăţat şi totul e ok”.

“Vreau să ajung pilot de linie”

Andrei este decis să îşi urmeze visul şi la un moment dat să ajungă pilot de linie: “Categoric sunt determinat să ajung pilot de linie. Chiar dacă avioanele mari nu oferă aceleaşi senzaţii pe care un avion mic şi rapid le oferă, mi se pare cea mai frumoasă meserie şi nu mă văd făcând altceva pe viitor. Poate nu mă credeţi dar sunt dispus să fac asta şi dacă nu voi fi plătit. Sincer cel mai mult îmi plac senzaţiile tari pe care le ai la bordul unei aeronave. N-aş vrea să spun clişee, gen “mă simt liber”, deci spun că acceleraţiile gravitaţionale îmi plac cel mai mult în zbor. Mai ales cele negative. Şi adrenalina care vine odată cu ele”. Altfel, Andrei îşi petrece timpul practicând tot o activitate care crează adrenalină: “Îmi place să merg cu motocicleta. Merg zi de zi, e o aventură, mai ales în traficul din Bucureşti. Îmi plac şi calculatoarele, aşa am ales să urmez o facultate în domeniul acesta. În rest, îmi place mult înotul şi îl practic cât de des pot. Sunt mare fan Formula 1 şi MotoGP”.

Gabi Cîrjaliu