Pași importanți în modernizarea comunei Slătioara

Sub conducerea social-democratului Sorin Romcescu, locuitorii comunei vâlcene Slătioara au avut parte de surprize plăcute importante în acest an, modernizările continuând pe bandă rulantă. Alegerile locale au fost o simplă formalitate pentru edil, după un mandat bazat pe o implicare permanentă a administraţiei în creşterea confortului pentru locuitori, în investiţiile constante pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi modernizarea localităţii, dar mai ales în spiritul de gospodari ai celor din primărie.

Ample acțiuni de ecologizare

La Slătioara au fost organizate și în acest an ample acțiuni de ecologizare. Una dintre a avut loc la pârâul Gresarea din satul Goruneşti, acţiune intreprinsă de angajaţii Primăriei Slătioara şi consilierii locali. Acţiunea a avut în vedere reducerea consecinţelor negative pe care le aduc deşeurile asupra mediului. Comuna Slătioara este una din cele mai curate localităţi vâlcene, dovadă că în această perioadă ingienizările permanente au dus la consum maxim pe capacitatea de alimentare cu apă a comunei.

Rețele electrice modernizate

La Slătioara au avut loc mai multe lucrări la reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite. Acestea au necesitat întreruperea de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici din localitate în intervalul orar 09.00-17.00. Astfel au fost modenizate rețelele de la Goruneşti, Şcoala Slătioara, Cumpene, Milostea și Miei.

Platformă pentru depozitarea gunoiului de grajd

La Slătioara a fost construită Platforma comunală pentru depozitare și gospodărire a gunoiului de grajd. Aceasta are dimensiunile de 40x20x3 m, capacitate stocare 2400 mc și suprafață utilă 800 mp, valoarea lucrărilor fiind de 968.278,30 lei. De asemenea, platforma a fost dotată și cu utilaje, din care amintim un încărcător frontal, un tractor, o cisternă vidanjă, o mașină de împrăștiat gunoi de grajd și o remorcă cu două axe.

Sală de sport modernă

Compania Naţională de Investiţii este pe cale de a definitiva caietul de sarcini pentru a scoate pe SICPA la licitaţie construirea unei săli moderne de sport în comuna Slătioara.
Primăria a predat deja amplasamentul de pe platoul Milostea din satul Mogeşti. Sala va fi construită lângă noul dispensar şi va avea şi o tribună de 109 locuri. Primarul Sorin Romcescu a acordat permanent atenţie tinerilor din localitate, a construit trei terenuri de sport sintetice de dimensiuni mai mici în satele Milostea, Rugetu şi Slătioara şi şi-a dorit foarte mult această sală de sport de tip B depunând în timp util documentaţia pentru obţinerea finanţării.

Planuri pentru viitor

Primarul comunei vâlcene Slătioara, Sorin Romcescu, a câștigat un nou mandat cu un scor categoric și continuă investițiile în localitatea din apropierea Horezului. Administrația locală condusă de Sorin Romcescu își propune atragerea de fonduri europene și guvernamentale pentru a asfalta noi străzi și pentru a moderniza alte tronsoane de drumuri. De asemenea, dispensarul medical din satul Mogoești o să fie finalizat și tot aici o să se construiască o sală de sport modernă. Pe termen scurt, la Slătioara se vor amplasa trei locuri de joacă pentru copii, în satele Milostea, Slătioara și Gorunești.

Piramidele, atracție pentru turiști

În Comuna Slătioara, judeţul Vâlcea, timpul a sculptat cu răbdare, piramide înalte de zeci de metri şi şanţuri adânci, creând un considerabil monument pentru orga eternităţii. Aici pe meleagurile Olteniei de sub Munte turiştii iubitori de frumos pot urmări fascinaţi spectacolul creat de natură.Dacă te afli în zonă, îţi poţi “condimenta” traseul vizitând şi Biserica din Viorești sau strada Olari din Horezu aflată la 10 km de Slătioara. Meşterii ceramişti îşi etalează mândrii operele, iar turiştii pot pleca acasă cu frumoase amintiri din ceramică. Piramidele de la Slătioara sunt o rezervație naturală întinsă pe 10,50 hectare în Măgura Slătioarei, pe teritoriul administrativ al comunelor Slătioara și Stroești. Formaţiunile ocupă 10,5 hectare şi au apărut în urma eroziunii solului şi acţiunilor repetate ale aerului şi apei. Amiaza este cel mai bun moment al zilei pentru a surprinde frumuseţea piramidelor de pământ. Zona a fost declarată arie protejată prin Legea nr.5/06.03.2000.

Gabriel Cârjaliu