Partidul susținut de Liviu Dragnea are o creștere exponențială a membrilor

Este o formațiune care beneficiază din plin de reclama făcută de Liviu Dragnea în prima sa apariție publică, pe Realitatea TV, după eliberarea din închisoare.
Și cei ce au gândit construcția acestei formațiuni au experiență și idei noi în politică. Transparența acestui partid merge pînă acolo încât permanent toată lumea poate vedea care este numărul celor care depun online adeziuni. Niciun partid parlamentar din România nu are o statistică publică a numărului de membrii. Până marți, 21 septembrie, la ora 22.00 aproape 80 de mii de români trimiseseră adeziuni online.

De pe siteul Partidului Alianța Pentru Patrie reluăm un fragment din programul politic al Partidului Alianța pentru Patrie:
ALIANȚA PENTRU PATRIE este o formațiune politică loială poporului român, care se angajează total:
• pentru promovarea valorilor și intereselor sale vitale;
• pentru afirmarea onestă a conceptului de românism și românitate, atât în spațiul de existență al națiunii române, ca întreg, cât și în dialogul universal cu celelalte popoare.
ALIANȚA PENTRU PATRIE este un partid naţional care sustine patria, familia, identitatea și mândria națională, bunăstarea fiecărui român și valorile istorice tradiționale, culturale, morale și religioase ale poporului român.
ALIANȚA PENTRU PATRIE se adresează, prin întreaga sa activitate politică, tuturor categoriilor sociale, cetăţenilor, care sunt mândri că sunt români și care vor să se implice în salvarea și redobândirea independenței națiunii noastre, prin unirea ideilor, energiilor, aspirațiilor și competențelor în jurul și în slujba valorilor în care credem împreună.
Credem în valorile fundamentale care stau la baza civilizației moderne, în dreptul și destinul României și al românilor de a trăi în libertate și prosperitate.
Credem în statul social și solidaritatea socială, așa cum sunt definite în Constituția României.
Credem în economia de piață liberă, în proprietatea privată, în concurența loială și spiritul antreprenorial românesc.
Credem în democrația reală, în libertatea individuală, în justiția liberă și egalitatea în fața legii.
ALIANȚA PENTRU PATRIE are convingerea că există cu adevărat o nevoie vitală de a ne construi propriul destin național și de a ne desprinde definitiv şi irevocabil de actualele mentalități politice, care au risipit şi mai risipesc, şi astăzi, puterea și energia națiunii.
Înţelegând provocările agresive ale acestei perioade dificile prin care trecem, ALIANȚA PENTRU PATRIE:
• va proiecta un model de societate în spiritul mândriei naționale, al respectului faţă de patrie, familie, credință, tradiţia culturală și socială a României, modelul românesc de conviețuire etnică și confesională, respingând orice act de discriminare a poporului român, indiferent din partea cui ar veni.
• va susține, cu hotărâre, ca o necesitate vitală, recuperarea economică a României, în condiții de sănătate fizică și socială a cetățenilor, care să împiedice degradarea biologică a populației, scăderea indicelui valoric de viață, exodul populației, printr-un program de dezvoltare economică socială durabilă, condiţie primordială de salvare a Naţiunii Române şi care necesită, în special, punerea în valoare, cu titlu autohton, a resurselor proprii naturale, umane, materiale, financiare și de inteligenţă, astfel încât să se producă, să se dezvolte și să se întreţină bunăstarea reală a cetăţeanului român.
• va combate creșterea aberantă a prețurilor generată de renunţarea la controlul asupra resurselor şi facilităţilor strategice, îndeosebi asupra celor energetice.
• va reinstaura starea de siguranță publică a cetățeanului, ca premisă pentru protejarea familiei și a bunului cel mai de preț al omului: viaţa. Protecţia familiei și a vieţii omului reprezintă raţiunea fundamentală prin care rolul statului trebuie reconsiderat.
Obiectivele ALIANȚEI PENTRU PATRIE sunt obiectivele românilor patrioți, sătui de asuprirea și disprețul politicienilor progresiști, neomarxiști, care acționează, așa cum am văzut cu toții, la comenzile străine de țară și popor și strict în interesul propriu.
A venit timpul să nu mai permitem să fim amenințați, anchetați, urmăriți abuziv.
A venit timpul să punem capăt minciunii, sărăcirii, îmbolnăvirii, analfabetizării, discriminării, sfidării românilor.
A venit timpul să eliminăm dublul standard și să dăm copiilor noștri alimente românești sănătoase, lipsite de chimicale periculoase, cum sunt cele de import.
A venit timpul să ne luăm în propriile mâini destinele și să luptăm pentru drepturile, pentru viețile, pentru viitorul nostru.
Aceste obiective nu pot fi doar opțiuni, ci obligaţii de conştiinţă a generațiilor actuale faţă de viitorul generaţiilor care vor veni după noi!
În următoarele luni, vor fi prezentate pe site și supuse dezbaterii publice Programul politic și Programul economic și social.

Mai menționăm că foști președinți ai unor organizații politice locale din Vâlcea au anunțat public înscrierea în această formațiune politică.

Traian GUMINSKI