Parteneriat pentru construcția unui aeroport în comuna Budești

Așa cum a relatat întreaga presă locală comuna Budești este localitatea rurală din Vâlcea cu cea mai mare creștere economică, dezvoltare a infrastructurii și creșterea numărului cetățenilor cu domiciliu în ultimii ani.

Investițiile private din zonă au condus la ideea de a permite investitorilor un acces mai rapid mulți dintre ei fiind din afara județului. Așa s-a născut proiectul de construcție a unui aeroport de mici dimensiuni în localitatea limitrofă Râmnicului.
Consiliul local al comunei Budești și Consiliul Județean Vâlcea au constituit o comisie care să realizeze documentaţiile aferente unui astfel de proiect.
„ Este clar că este nevoie de un astfel de obiectiv, acum când distanţele se măsoară în timp şi este nevoie de o deplasare rapidă în scop economic dintr-o parte într-alta a ţării şi nu numai. Plus că acest obiectiv va deservi şi aviaţia utilitară, servicii medicale şi de urgenţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Ionel Vlădulescu primarul din Budești afirmă că dezvoltarea Parcului Industrial Budeşti, unde deja mai multe corporaţii au venit şi altele sunt în curs de implementare de proiecte fac ca această investiţie să fie una oportună.
„Asocierea dintre Budeşti şi Consiliul Judeţean deschide un drum care se va materializa cu acest serviciu de transport extrem de util pentru viitorul economic al zonei. În primă etapă am depus la Direcţia Agricolă o cerere de scoatere din platoul Barza a 6 hectare de teren. Micul aeroport va avea o pistă de 900 de metri, o clădire administrativă. În primă fază aici vor putea ateriza avioane de dimensiuni reduse şi vom amenaja şi o platformă betonată pentru helicoptere”, a precizat Vlădulescu.
Potrivit prognozelor economice până în anul 2020 – 2022, numărul de salariaţi care vor lucra la Budeşti se va ridica la nivelul de 15-20.000, din care jumătate în multinaţionale sau în investiţii cu capital privat străin. Barza este singurul loc care se pretează pentru un un mic aeroport în apropierea Râmnicului. În prezent se pregătesc studiile premergătoare cu privire la cât anume se poate investi într-o pistă şi un mic terminal. (T.G.)