Parlamentarii vâlceni pot spune STOP gestapoviştilor de la ANI?

Una dintre cele mai retrograde instituţii la nivel mondial este acest ANI. Agenţia este percepută de o parte însemnată a populaţiei României ca una foarte utilă care îi condamnă şi îi scoate din funcţie pe aleşii locali corupţi sau ticăloşi.

Plină de inspectori plătiţi regeşte ANI este o instituţie represivă care toacă miliarde din bugetul local pentru a executa carierele unor aleşi locali la întâmplare şi fără nicio logică, ci folosind o legislaţie mai mult decât imbecilă.
Parlamentarii vîlceni ar trebui să înfiinţeze un proiect legislativ de închidere al ANI sau de limitare a acţiunilor nu numai imbecile, dar de multe ori frizând logica bunului simţ.
Vâlcea nu a fost deloc ocolită de astfel de execuţii. Nu mai enumerăm acum lungul şir de primari, viceprimari şi consilieri căzuţi victime diviziei cap de mort a Justiţiei Paralele din România. Adică ANI.
Zilele trecute, Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Viorel Rafailă, viceprimar al comunei Măciuca, județul Vâlcea, care, în mandatul 2012-2016 a exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic Măciuca, județul Vâlcea, încălcând astfel dispozițiile în sensul prevederilor art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. Tot ANI a constatat starea de incompatibilitate lui Florinel Enache, viceprimar al comunei Perișani, județul Vâlcea, care, în mandatele 2012-2016 și 2016-2020, a exercitat simultan funcția de viceprimar cu cea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Profesionale Perișani, Județul Vâlcea.
Cei doi viceprimari din Vâlcea au fost informaţi despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Agenția Națională de Integritate continuă să execute oameni şi carierele lor pentru nişte aberaţii legislative.
Parlamentarii vâlceni pot lăsa fără obiect de activitate pe aceşti procurori din ANI angajaţi în mare parte pe sistem clientelar.

Traian Guminski