Părintele Ioanichie de la Mănăstirea Surpatele nu este internat în spital. Apel către credincioși pentru liniștea și odihna duhovnicului

Un mesaj adresat credincioșilor și fiilor duhovnicești ai Preacuviosului Părinte Ioanichie de la Mănăstirea Surpatele vine să lămurească informațiile apărute în ultima perioadă în mediul online cu privire la starea de sănătate a cunoscutului duhovnic.

Potrivit mesajului transmis de Ieromonahul Damian, Părintele Ioanichie se află într-o perioadă în care are nevoie de mai multă odihnă și liniște, după o viață întreagă dedicată slujirii și îndrumării duhovnicești a credincioșilor.

„Părintele este bine și nu se află internat în spital sau cu probleme grave”, se precizează în mesajul transmis celor care și-au manifestat îngrijorarea.

Credincioșii, rugați să îi respecte perioada de odihnă

Reprezentanții mănăstirii explică faptul că vârsta și neputințele trupești își spun cuvântul, iar în această perioadă Părintele Ioanichie are nevoie de recuperare și de cât mai multă liniște.

Din acest motiv, pentru o perioadă, duhovnicul nu va mai putea primi credincioși la spovedanie sau pentru sfat duhovnicesc.

Mesajul este unul clar pentru miile de oameni care i-au trecut de-a lungul anilor pragul: să nu se lase cuprinși de îngrijorare și să respecte nevoia Părintelui de odihnă.

„Cel mai frumos dar pe care i-l puteți face este rugăciunea”, este îndemnul adresat fiilor duhovnicești, care sunt rugați să se roage pentru sănătatea, întărirea și puterea Părintelui Ioanichie.

Mănăstirea rămâne deschisă pentru slujbe

În mesaj se mai precizează că mănăstirea își continuă programul liturgic, credincioșii putând participa în continuare la sfintele slujbe.

Reprezentanții mănăstirii au transmis că, atunci când starea de sănătate îi va permite Părintelui Ioanichie să revină la scaunul de spovedanie, credincioșii vor fi anunțați.

Apelul final este ca mesajul să fie distribuit cât mai mult, astfel încât informația corectă privind starea Părintelui să ajungă la cât mai mulți dintre cei care îl cunosc și îl prețuiesc.