Parc fotovoltaic la Budești

Comuna Budești va face încă un pas important pentru statutul de independentă energetică. Astfel, în satul Ruda, pe Strada Principală, se va amplasa un parc fotovoltaic cu o capacitate de 700 KW și a fost depusă deja documentația necesară pentru studierea unui teren cu suprafața de 10.801 metri pătrați, aflat în localitate. Important este că acest teren nu se află în zona de protecție a rețelelor edilitare sau a altor construcții și nu este astfel afectat de restricții de sau condiționări de construire. Pentru determinarea structurii terenului au fost deja efectuate șase foraje, acesta fiind actualmente împrejmuit parțial cu plasă galvanizată fixată pe stâlpi metalici încastrați în pământ. Dispune de posibilitatea de racordare la alimentare cu apă curentă și energie electrică și are acces auto și pietonal din DJ 678. Panourile fotovoltaice se vor amplasa pe o suprafață de aproximativ 90 la sută din acest teren, obținerea energiei electrice se va obține utilizând energia solară.