Ofertă educaţională la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” pentru programul de studii universitare de licență ”Administrație Publică”

Instituția Prefectului – Județul Vâlcea, vă aduce la cunoștință Oferta educațională a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, pentru programul de studii de licență „Administrație Publică”, forma de învățământ „cu frecvență” – august 2017.

Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ
pentru programul de studii universitare de licență ”Administrație Publică”
Forma de învățământ „cu frecvență” – august 2017

Scopul programului:
Programul de studii universitare de licență ”Administrație Publică”, forma de organizare „învățământ cu frecvență” se adresează oricărei persoane care și-a stabilit ca obiectiv personal pe termen lung o carieră în administrația publică și dorește să aplice din postura de manager public principii moderne și eficiente de administrație.
Absolvenții programului de studii furnizat de Academia de Poliție vor cunoaște și înțelege conceptele, teoriile și metodele de bază ale domeniului administrației publice, pe care le vor utiliza adecvat atât în comunicarea profesională cât și pentru explicarea și implementarea unor variate tipuri de concepte, situații, procese, proiecte, etc. asociate administrației publice.
Aceștia vor fi de asemenea în măsură:
-să utilizeze corespunzător criterii și metode standard de evaluare pentru a aprecia calitatea, meritele și limitele unor procese, programe, proiecte, concepte, metode și teorii;
-să aplice unele principii și metode de bază pentru rezolvarea de probleme/situații bine definite, tipice administrației publice în condiții de asistență calificată;
-să execute responsabil sarcinile profesionale în condiții de autonomie restrânsă și asistență calificată atât din postura de membru de echipă cât și de manager.
Număr de locuri:
100 de locuri, în regim de taxă.
Durată:
3 ani (180 credite de studii transferabile), cu posibilitatea echivalării examenelor, la disciplinele parcurse în cadrul programului de studii pe care l-a absolvit.
Cine se poate înscrie:
Absolvenții de studii liceale cu diplomă de bacalaureat obținută inclusiv în anul înscrierii.
Perioada de înscriere:
10-18.08.2017, între orele 08.00-15.00, la sediul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, la Secretariatul Facultății de Științe Juridice și Administrative. Taxă de înscriere la concurs 120 lei.
Documente necesare:
a) Cererea de înscriere completată obținută de la personalul Secretariatului facultății în momentul înscrierii;
b) Diploma de bacalaureat, în original; copia documentului, certificată cu originalul de către personalul desemnat, semnată atât de candidat, cât și de personalul desemnat; în cazul în care se prezintă copia legalizată, aceasta se acceptă.
În locul diplomei de bacalaureat, absolvenții promoției 2017, pot prezenta o adeverință eliberată de liceu, în care se menționează notele obținute la disciplinele din cadrul examenului de bacalaureat, media generală de la bacalaureat, mediile obținute în anii de liceu, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma. Candidații care s-au înscris și la alte facultăți, vor prezenta diploma de bacalaureat/adeverința eliberată de liceu în original sau copia legalizată; copia documentului va fi certificată cu originalul de către personalul desemnat și se semnează de către acesta și de candidat.
c) Foaia matricolă a studiilor liceale în original; copia documentului va fi certificată cu originalul de către personalul desemnat și se semnează de către acesta și de candidat; în cazul în care se prezintă copia legalizată, aceasta se acceptă;
d) O copie a actului de identitate;
e) Copia certificatului de naștere;
f) Copia certificatului de căsătorie pentru femeile/bărbații care și-au schimbat numele căsătoriei;
g) Adeverință medicală eliberată de medicul de familie care să ateste că este apt pentru a urma studii universitare de licență;
h) Patru fotografii color ¾ (pe hârtie foto);
i) Chitanța de plată a taxei de înscriere;
j) Cazierul judiciar al candidatului;
k) Un dosar plic, pe coperta căruia vor fi trecute datele de identificare ale candidatului: numele(pentru persoanele căsătorite, în paranteză, numele dobândit din căsătorie), inițiala tatălui, prenumele, programul de studii și numărul de telefon;
l) Cetățenii străini au obligația să prezinte atestatul de recunoaștere a studiilor și certificatul de competență lingvistică pentru limba română, eliberate de instituțiile abilitate de M.E.N.C.Ș. Taxă de studii/an: 3600 lei, care vor fi achitați conform prevederilor din contractul de studiu.
Proba de concurs
Constă în concurs de dosare. Se va susține în data de 21.08.2017, între orele 09.00-13.00, la sediul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
Care sunt avantajele oferite:
Singurul program de acest tip din țară, recunoscut de către M.A.I. (planul de învățământ a fost aprobat de Ministerul Afacerilor Interne, iar programul a fost autorizat de către A.R.A.C.I.S.)
Practica de specialitate se desfășoară exclusiv în unitățile Ministerului Afacerilor și Internelor ceea ce conferă studenților oportunitatea de a se familiariza cu mecanismele și exigențele ce caracterizează funcționarea Ministerului Afacerilor Interne.
Posibilitatea cumulării anilor de studii, în condițiile Legii nr.1/2011 a educației naționale.
Examenul de admitere și, ulterior, activitățile didactice, sunt organizate, respectiv, se desfășoară separat față de cele derulate în Academia de Poliție la programele de drept, ordine și siguranță publică etc.
Pentru alte detalii și informații puteți să consultați pagina de internet a instituției, secțiunea dedicată admiterii în anul 2017 la programul de administrație publică, http://www.academiadepolitie.ro/root/studii/admitere/2017/, și vă puteți adresa Secretariatului Facultății de Științe Juridice și Administrative, din cadrul Academiei de Poliție „A.I. Cuza” la interior 17.302.