Ocnele Mari – staţiune de interes naţional
O nouă veste bună vine din Ocnele Mari. Primarul Petre Iordache a anunţat în urmă cu doar câteva ore, pe pagina personală din cunoscuta reţea de socializare facebook, că administraţia locală face demersuri pentru a obţine statutul de Staţiune Balneoclimaterică de Interes Naţional.
“După cum ati fost informaţi, de curând am contribuit împreună cu un colectiv de specialitate la elaborarea Strategiei de dezvoltare durabilă a oraşului Ocnele Mari 2016-2020.Vă informez că suntem în măsură să vă punem acest material la dispoziţie fie pe site-ul primăriei fie la sediul Primariei. M-aş bucura daca aş fi abordat direct pentru această problemă în dorinţa fluidizării resurselor strict necesare în obţinerea aprobării Statutului de Staţiune Balneoclimaterică de interes Naţional”, anunţă Petre Iordache.