O nouă victorie pentru Ariana Theodora Pîrvu! Tânăra din Bălcești este câștigătoare „Filon de România 2026”
La doar 17 ani, Ariana Theodora Pîrvu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Tehnologic „Petrache Poenaru” din Bălcești, continuă să scrie o poveste de succes în lumea modellingului.
După ce a fost selectată să reprezinte România la prestigiosul concurs Models of the Universe 2026, tânăra a obținut o nouă performanță remarcabilă: a câștigat finala Filon de România 2026, urmând să reprezinte județul Vâlcea într-o competiție internațională.
Pentru Ariana, drumul până la acest rezultat nu a fost deloc ușor.
„Mi s-a părut un concurs destul de greu deoarece este multă competiție și sunt foarte multe probe de trecut ca să ajungi în finală și să și câștigi. Pasul următor reprezintă o calificare într-o etapă națională de elită, o recunoaștere a frumuseții autentice și o oportunitate de lansare spre concursuri internaționale”, ne-a mărturisit Ariana Theodora Pîrvu.
Ambiția, perseverența și pasiunea pentru modelling îi aduc, pas cu pas, rezultate care o transformă într-un nume tot mai cunoscut în lumea modei. Pentru tânăra din Bălcești, fiecare podium reprezintă o nouă provocare, iar fiecare reușită este dovada că visele pot deveni realitate atunci când sunt susținute de muncă și încredere.
Prin această performanță, Ariana nu reprezintă doar județul Vâlcea, ci și generația tinerilor care au curajul să creadă în propriile visuri și să muncească pentru ele. Succesul de la Filon de România 2026 este încă un pas important spre o carieră internațională în modelling.
