O nouă parcare etajată cu 200 de locuri va fi amenajată în faţa Casei Tineretului din Ostroveni
În perioada următoare vor demara lucrările la o nouă parcare ce va fi amenajată pe două niveluri în spaţiul din faţa Casei Tineretului, în zona treptelor – parte din construcţie preluată în administrare de către Primăria municipiului de la Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea în urma unui protocolul aprobat prin HCL nr. 305/2019. Lucrările vor consta în amenajarea terasei superioare ca parcare şi în crearea unui spaţiu suplimentar semi-deschis sub această terasă, estimându-se realizarea a 200 de locuri de parcare. În urma lucrărilor de până acum care au vizat zona vecină Casei Tineretului din Ostroveni s-au obţinut un părculeţ modern şi o nouă parcare pe strada Nicolae Iorga, ambele obiective fiind finalizate în luna iunie a anului trecut.