O femeie a ajuns la Psihiatrie, după ce a distrus flori și jardiniere și a amenințat polițiștii locali cu un cuțit
Marți, 26 martie, în jurul orei 14.20, la sesizarea unui cetățean din cartierul Ostroveni, patrula de serviciu din zonă a fost direcționată pe bulevardul Tineretului unde o persoană de sex feminin a fost văzută rupând și distrugând florile din aranjamentele cuprinse între Catedrala Ostroveni și Farmacia Catena. La sosirea polițiștilor locali, persoana în cauză, aflată evident sub influența alcoolului, s-a manifestat violent, aruncând cu pietre și cu un borcan în agenți, ulterior amenințându-i și cu un cuțit, drept pentru care, conform procedurilor în astfel de situații, s-a decis imobilizarea acesteia. Dată fiind starea vizibil degradată psihic a femeii – identificată ca fiind L.E., în vârstă de 56 de ani, cu domiciliul în zona Goranu – polițiștii locali au cerut prin serviciul 112 intervenția unei ambulanțe care a preluat-o pe aceasta și a transportat-o la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, unde a mai fost internată cu numeroase alte ocazii anterioare. Totodată, a fost sesizată și Piețe Prest S.A. pentru a face curățenie în zonele în care femeia a distrus răsadurile de flori și pentru a înlocui florile distruse.
Este regretabil că intervenția perfect regulamentară și justificată a polițiștilor locali a fost complet denaturată în unele postări de pe rețelele sociale din rațiuni politico-electorale.