Nu votaţi partidele toxice!

Se spune că un jurnalist nu trebuie să facă anticampanie decât atunci când interesele unei comunităţi depind de acest lucru.
În democraţie trebuie lăsate să se manifeste toate curentele de opinie! Şi mi-am propus în această campanie să nu scriu materiale negative la adresa unor candidaţi, deşi pe unii dintre ei îi consider, personal, buni de biciuit în piaţa publică sau de trimişi la muncă silnică.
Mă văd însă nevoit să intervin azi când văd că şi unii colegi din presă s-au lăsat atraşi oarecum de mirajul unor oportunişti.
Îmi este frică de oportunişti şi ştiu bine că electoratul român este capabil să îi promoveze uneori pe cei mai lipsiţi de scrupule dintre ei. Au fost, în urmă cu 4 ani, cei de la PPDD.
Neavând încredere în PSD şi PNL sau sperând în ceva mai bun, unii intoxicaţi de propaganda lui Dan Diaconescu şi a unei părţi de mass media, sau alţii păcăliţi de un partid ce părea antisistem români, şi au fost mulţi, au trimis în parlament o gaşcă incoloră, şi insipidă de oportunişti sadea, deloc pregătiţi să facă faţă provocărilor legislative din Parlament. Şi-au luat băieţii şi fetele astea de la PPDD salariile barosane de parlamentari, lună de lună, timp de patru ani, au mărit numărul parlamentarilor intrând mai prin toate judeţele pe fărâme de voturi şi nu au făcut nimic bun.
Acelaşi lucru se poate întâmpla peste două săptămâni cu băieţii de la USR şi mai greu cu cei de la Partidul România Unită!
Rareori mi-a fost dat să văd atâta demagogie la un loc şi atâta reclamă făcută unor aventurieri politici care au învăţat texte tip slogan pe dinafară şi le repetă papagaliceşte pe posturile tv.
Primii par mai citiţi şi mai şcoliţi, dar leprele intelectuale sunt mereu mai periculoase pentru popor decât grobienii parveniţi. Cei de la PRU practică o demagogie naţionalistă de prost gust şi par extrema dreaptă din România. Transpiră ură şi dispreţ faţă de ţigani, de minoritarii maghiari, de evrei şi de alte minorităţi inclusiv cele pe criterii sexuale.
Nu se poate să dai votul unor astfel de indivizi decât dacă ori eşti plătit, ori eşti prostit!
Iar prostirea prin propagandă este nocivă, dar eficientă. Am văzut oameni cu scaun la cap care habar nu au cine sunt candidaţii USR din Vâlcea, cum se numesc, câţi sunt ei, ce au făcut în viaţă, dar sunt dispuşi să voteze acest partid pentru că au văzut la televizor pe nu ştiu care băiat deştept de la USR din Bucureşti spunând adevăruri. Isteria este atât de mare încât cei care se uită la aceşti candidaţi nici nu realizează că aceştia promit că vor face lucruri care sunt deja făcute!
Deci vâlceni, mesajul meu este următorul: Nu vă lăsaţi prostiţi de candidaţii partidelor toxice şi nu bîgaţi în Parlament, prin votul vostru, nişte neica nimeni de la USR şi PRU ca să aibă cine şantaja apoi pentru formarea Guvernului. Nu o să îi vedeţi făcând nimic pentru voi aşa cum nu au făcut nici cei de la PPDD.
Votaţi simplu! Votaţi PSD sau PNL! Iar dacă credeţi că adevăraţii liberali sunt cei de la ALDE, votaţi listele ALDE! Dacă credeţi că este nevoie şi de oamenii lui Băsescu în Parlament votaţi PMP! Dar pentru Dumnezeu, nu votaţi partidele toxice!

Traian GUMINSKI