Noi soluții rutiere pentru Râmnicu Vâlcea propuse de Bogdan Țigaret

Inginerul auto Bogdan Țigaret, unul dintre puținii vâlceni specializați în trafic rutier și prevenirea accidentelor, propune noi soluții administrației din Râmnicu Vâlcea pentru a limita numărul accidentelor rutiere din municipiu!

“Întrucât pe trecerea de pietoni de pe DN 64, în imediata apropiere a fabricii de conserve Anabella SRL, au avut loc mai multe accidente cu victime, atât angajați ai societății mai sus amintite cât și a cetățenilor ce locuiesc în zona respectivă, am ajuns la concluzia că acea zonă este o zona cu grad ridicat accidentogen și propun următoarele soluții:
1. Montarea de delimitatoare de sens exact ca pe DN 73 pentru ca pietonii să traveseze doar pe marcajul pietonal.
2. Crearea de treceri de pietoni, cu un mic refugiu, din grilaj metalic. Aceste refugii să fie construite astfel încât pietonul să fie în permanență cu fața către sensul de mers din care se apropie autoturismele.
3. Montarea de stâlpi pe care să fie montate indicatoare rutiere dotate cu lumini intermitente pentru o mai bună semnalizare a trecerii de pietoni”.
În speranța că autoritățile locale vor realiza importanța acestor soluții, așteptăm punerea lor în aplicare în cel mai scurt timp. (T.G.)