Noi lucrări de infrastructură la Mateești

La Mateești se continuă lucrările care contribuie la bunăstarea tuturor locuitorilor din comună. Astfel, s-au continuat lucrările de reabilitare prin pietruirea drumurilor comunale de interes local în comuna Mateești, pe străzile La Goșea și La Pătraști. Au fost făcute lucrări de profilare, așternere macadam, cilindrare și rigole de pământ în zonele de inundații. O altă veste bună este participarea primarului localității, Cosmin Anghelescu, la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România.
“Am discutat despre proiectele comunei Mateești si în cel mai scurt timp o să semnăm cererile de finanțare! Sănătate și Doamne Ajută!”, spune edilul.