Noi investiţii în Spitalul-Hotel al omului de afaceri Nicolae Sofianu

În iulie s-au împlinit 4 ani de la deschiderea în Râmnicu Vâlcea a celui mai modern spital privat din Oltenia. Investiţia a fost realizată de către omul de afaceri Nicolae Sofianu din fonduri proprii şi se află pe bulevardul Dem Rădulescu din Râmnicu Vâlcea. La deschidere Nicolae Sofianu a povestit despre investiţiile sale, dar şi despre faptul că acest spital a fost iniţial gândit ca Hotel. Omul de afaceri a mărturisit că în 2008-2009 a suferit în străinătate mai multe intervenţii chirurgicale având grave probleme de sănătate şi s-a decis atunci să construiască acest spital.

Spitalul Balneomedcenter a adus în Oltenia servicii și dotări medicale occidentale. Dotările includ un ecograf de înaltă performanță 4D, sau unicul aparat neuroaudioscreen pentru copii, sugari și nou-născuți din județ. Aparatul de tratament cu unde de șoc pulsate este, de asemenea, unic în județ. Spitalul dispune de laborator propriu de analize.Servicii medicale GRATUITE (contract cu CAS, cu trimitere de la medicul de familie sau medicul specialist).
Recent Nicolae Sofianu ne-a declarat că pregăteşte o extindere a Spitalului depunând în acest sens un proiect în valoare de 3 milioane de euro.
“În cazul în care vom primi finanţare vom suporta noi 50 la sută din costuri. Proiectul prevede construcţia unui bloc operator dotat cu aparatură de ultimă generaţie pentru intervenţii chirurgicale şi a unei săli de imagistică.
Am renunţat în ultimii ani la mai multe proprietăţi imobiliare pe care le-am vândut pentru a investi mai mult în sănătate. Voi face în continuare investiţii legate de sănătate, cultură şi artă”, ne-a mai mărturistit Nicu Sofianu.

Traian GUMINSKI