Noi containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor amplasate în Râmnicu Vâlcea

Recent, Primăria Râmnicu Vâlcea a achiziţionat 12 containere supraterane pentru colectarea selectivă a deşeurilor a căror amplasare, cât mai uniformă pe teritoriul municipiului, este în curs la acest moment.


Nouă dintre acestea şi-au găsit deja locul – în Piaţa Ostroveni, în Piaţa Centrală, lângă Gara CFR, lângă punctul de colectare Kaufland, în Ostroveni pe aleea Trandafirilor (lângă punctul de colectare 75), în Cartierul Nord pe strada Doctor Hacman (lângă punctul de colectare 138, bl. 103 – 105) şi pe strada Constantin Brâncuşi (lângă punctul de colectare 175 din vecinătatea PT 41), la Blocul ”Filipin” (lângă punctul de colectare 138) şi pe aleea Olăneşti (lângă punctul de colectare 91) – iar alte trei urmează să fie amplasate pe aleea Violetelor, pe bulevardul Tineretului (lângă punctul de colectare 61) şi în zona ”Cina” (lângă punctul de colectare nr. 78). Programul de colectare selectivă pentru aceste puncte (ca şi pentru cele 35 de baterii de ”clopote” destinate aceluiaşi scop) este în fiecare marţi – pentru hârtie şi sticlă şi în fiecare joi – pentru metal şi plastic (golirea realizându-se la momentul la care containerele sunt pline peste 70%). Totodată, colectarea deşeurilor reciclabile de la cele 129 de puncte moderne de colectare (care au înlocuit, în ultimii trei ani, vechile şi inesteticele ţarcuri de gunoi) se face după următorul program: pentru zonele Nord, Traian şi Centru – lunea se colectează hârtia; miercurea se colectează sticla şi metalul; joia se colectează plasticul, iar pentru zonele Ostroveni şi Calea lui Traian Sud – marţea se colectează hârtia; miercurea se colectează sticla şi metalul; vinerea se colectează plasticul.