Noi biciclete pentru elevii din Mateești

Și anul acesta conducerea administrației locale de la Mateești s-a asigurat că toți copiii din comună vor primi cadouri din partea lui Moș Crăciun. Cei de clasa a VIII-a au avut parte de o surpriză în plus, aceștia au primit și bicicletele promise. Pentru că deja a devenit o tradiție, școlarii și preșcolarii l-au întâmpinat pe Moș Crăciun cu poezii și cântece specifice Sărbătorilor.
“Cu toții am fost bucuroși să le vedem chipurile zâmbitoare și fericite. Sărbătorile reprezintă un bun prilej de a aduce fericire celor de care ne pasă. Vom continua să investim în educația și bunăstarea copiilor din comuna Mateești. Ei sunt cei care ne vor reprezenta în viitor. Succesul lor depinde de noi toți: părinți, profesori, instituții publice și de cult. Le mulțumesc tuturor pentru modul în care am fost primiți la școală. Le doresc “Sărbători Fericite!” tuturor copiilor, profesorilor, părinților și celorlalți localnici. A fost o zi perfectă pentru a observa că “Bine faci, bine găsești!”, spune primarul localității, Cosmin Anghelescu.