Noapte bună, București! SCM Rm. Vâlcea e noua campioană la handbal feminin!
La șase ani distanță de desființarea echipei de legendă Oltchim, Vâlcea a fremătat din nou din toți rărunchii la un meci de handbal feminin. În fața unei săli arhi-pline, SCM Râmnicu Vâlcea a primit vizita bucureștencelor de la CSM în cel mai important meci din istorie. Elevele lui Florentin Pera, lidere înainte de această etapă, aveau nevoie de un succes, un rezultat de egalitate și chiar o înfrângere la 1 sau 2 goluri diferență pentru a ajunge foarte aproape de cucerirea primului titlu național. De partea cealaltă, campioana ultimilor ani, CSM București, a sperat să răzbune cele două eșecuri din acest sezon în fața vâlcencelor, ambele pe propriul teren, în Supercupă și în turul campionatului. Fără Cristina Neagu, dar cu Lekic refăcută, oaspetele au pornit cu prima șansă într-un meci care s-a jucat cu casa închisă, cererea de bilete fiind de cinci ori mai mare ca capacitatea sălii Traian.
Egal la pauză
Primul atac le-a aparținut vâlcencelor, dar Glibko a ratat. Nici bucureștencele nu au deschis scorul, încercarea de contraatac terminându-se cu o forțare în atac. SCM avea să deshidă tabela prin tunarul Glibko, 1-0 și deja Sala Polivalentă lua foc. Au urmat, însă, minute bune ale oaspetelor care au dus scorul la 1-3. SCM nu a căzut și în minutul 11 Vâlcea era din nou în avantaj, 4-3 și apoi 5-3, moment în care banca tehnică a bucureștencelor a cerut timp de odihnă. La mijlocul primei reprize era egalitate, 6-6. Apoi s-a mers cap la cap până la finalul orimului mitan, terminat cu scorul de 12-12. La acest scor SCM era 99 la sută noua campioană a României.
SCM e noua campioană a României
CSM București a început ca din pușcă repriza a doua și a condus și la șase goluri diferență. Se părea că totul este pierdut dar echipa noastră a revenit aproape miraculos în fosta fostei campioane a Europei. S-a terminat 29-30 șI tot ce trebuie să mai facă vâlcencele este să se impună în singura deplasare dificilă pe care o mai are de disputat, la Bistrița, în chiar ultima etapă. (G.C.)