Nicu Covaci, legenda rockului românesc, vine la Vâlcea pe 3 aprilie, ora 19.00, Teatrul Anton Pann

Fondatorul legendarei trupe Phoenix, Nicu Covaci, va veni la Râmnicu Vâlcea, luni 3 aprilie, pentru a fi prezent la lansarea filmului „PHOENIX – Povestea”. Evenimentul care-l va avea în prim plan pe Nicu Covaci, face parte dintr-un turneu de promovare al filmului care a început pe 18 martie la Brașov și se care se va încheia pe 3 aprilie la Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Regizat de cineastul Cristian Radu Nema, filmul care conține imagini de arhivă unice, spune povestea trupei, așa cum am trăit-o cu toții și transpune cinematografic, la aniversarea a 60 de ani, spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix. Muzica trupei Phoenix în perioada comunistă a fost ca o gură de aer, un refugiu în care te puteai adăposti. Pentru toate acestea, pentru iubirea de Phoenix, haideți în număr mare să ne arătăm prețuire față de cei care ne-au bucurat sufletele cu muzica lor. Faptul că Nicu Covaci va fi în sală înseamnă enorm. După eveniment vom putea vorbi cu el, putem să imortalizăm momentul de la Vâlcea printr-o fotografie, putem afla ceea ce nu am știut până acum despre Phoenix. Așadar, încercuiți cu roșu data de 3 aprilie și nu uitați că la Teatrul Anton Pann, de la ora 19.00, aveți întâlnire cu o legendă, Nicu Covaci. Pentru achiziționarea de bilete încerați să intrați pe platforma online https://www.bilete.ro/proiectia-speciala-phoenix-povestea/phoenix-povestea-proiectie-speciala-03-apr-2023/ sau să sunați la casieria Teatrului Anton Pann, telefoon 0773324352, pentru a afla dacă din cele trei rânduri care li s-au alocat mai există vreun loc disponibil. Ne întâlnim la Teatrul Anton Pann pe 3 aprilie, de la ora 19.00, pentru a-I spune bun venit lui Nicu Covaci.