NEOLIFE LUPTĂ ÎMPOTRIVA CANCERULUI ȘI LA VÂLCEA

O veste importantă pentru bolnavii care suferă de afecțiuni oncologice în județul Vâlcea. Neolife Medical Center Romania, parte a prestigiosului grup BOZLU din Turcia, a deschis oficial porțile joi, 21 septembrie, în Râmnicu Vâlcea, Centrului de Radioterapie și Imagistică.

Înființată pe un teren concesionat de Consiliul Județean Vâlcea și situată în curtea Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie, noua clinică vine cu un aport inovativ în lupta împotriva cancerului.

Echipată cu tehnologie de vârf, inclusiv cu aparatură de ultimă generație, această unitate va oferi servicii medicale complexe de diagnosticare, monitorizare și tratament pentru pacienții cu afecțiuni oncologice. Centrul este accesibil nu doar vâlcenilor, ci tuturor pacienților din județele apropiate, care nu mai trebuie să facă sute de kilometri pentru a putea avea acces la servicii și tratamente inovatoare, în mod GRATUIT, prin decontare CNAS.

Investiția din Râmnicu Vâlcea se ridică la 4 milioane de euro și oferă tratamente de ultimă generație în tratatarea cancerului. Noul centru medical a fost inaugurat în prezența Directorului General Neolife România – Fabio Razzetto, a echipei de manageri Neolife România, a medicilor din Vâlcea și din localitățile învecinate, a partenerilor și a oficialităților locale și județene: Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, IPS Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului, Alin Voiculeț, directorul CAS Vâlcea, Lorena Mărgăritescu, directorul DSP Vâlcea, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, vicepreședinții CJ, prefectul Mihai Oprea, colaboratori.

“Suntem mândri să vă anunțăm că am atins un țel pentru care luptăm, muncim de peste un an: Centrul Medical Neolife Vâlcea este perfect funcțional. În primele două luni de activitate am oferit investigații și tratamente pentru peste 500 de pacienți oncologici din această zonă. Ceea ce nu este deloc puțin.
Credem cu tărie ca orice om are dreptul la sănătate, are dreptul la tratamente inovatoare, pe care să le poată accesa cât mai ușor chiar în zona în care locuiește. În cei aproape 10 ani de existență în această țară, Neolife a încercat continuu să vină în sprijinul pacienților, pentru ca aceștia să nu mai parcurgă sute de kilometri, să îndure oboseala orelor de călătorie și să cheltuie bani pe cazare și transport. Am găsit la nivelul autorităților locale și al Spitalului Județean, colaboratori care au înțeles importanța acestui centru și ne-au susținut. Le multumim pentru asta!
Neolife Vâlcea înseamnă o investiție de peste 4 milioane de euro (in constructie si echipamente), de la primele lucrari in septembrie 2022, pana in prezent. Furnizam in acest centru servicii de diagnostic si tratament de inalta calitate pentru pacienti oncologici, pentru ca cancerului nu îi poți spune “așteaptă, nu am timp acum să ajung la diagnostic sau la tratament”. În Râmnicu Vâlcea nu existau investigații de înaltă performanță pentru depistarea cancerului, cum este scintigrafia și nici tratamente de Radioterapie. In conditiile in care peste 60 la suta dintre bolnavii de cancer trebuie sa faca radioterapie. Centrul nostru oferă servicii de Scintigrafie dar și de imagistică conventionala, adica CT si RMN. Toate acestea sunt accesibile oricui, gratuit prin decontare CNAS. Pentru tratament am finalizat aici un buncăr pentru Radioterapie, am structurat interiorul cu circuite anume gândite, care să protejeze pacienții de orice riscuri, am adus echipamente de cea mai înaltă calitate.

Am construit o echipă extraordinară de profesioniști: medici oncologi, radioterapeuți și imagiști, fizicieni și asistenți medicali, care au cunoștințele necesare și sufletul deschis, pentru a transforma dorința de viață a fiecărui om care ne trece pragul într-o certitudine.

În acest moment există șase centre Neolife în România, cu medici excelenți și echipamente revoluționare: două în București, câte unul în Iași și Brașov, precum și cele noi: Brăila și Vâlcea. Toate centre de diagnostic si tratament pentru cancer.Neolife este un brand ajuns la maturitatea profesională a celor peste 35 de ani de experiență. Mai mult de 65 de centre din Turcia beneficiază de expertiza noastră în oncologie. Conceptul nostru de abordare integrată a pacientului, de la diagnostic la tratament și recuperare s-a dovedit cel mai eficient și, prin urmare, vom continua pe aceeași linie. Ne dorim ca Neolife să fie prima opțiune pentru cei care caută servicii medicale de excepție – accesibile tuturor, indiferent de venituri. Avem dorința și deschiderea de a colabora cu orice medic sau centru medical. Cancerul nu este și nu trebuie să fie o sentință! Abandonul nu este o opțiune. Nici pentru medic, nici pentru pacientul aflat în lupta cu cancerul. Și împreună putem face diferența”, este comunicatul transmis de echipa Neolife.