Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, gazda unui „Picnic de Lectură” pentru cei mai mici vizitatori

Vacanța de vară aduce activități educative și momente speciale la Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, unde cultura, lectura și natura se întâlnesc într-un cadru deosebit. În această săptămână, instituția a găzduit o nouă ediție a Programului Educațional – Grădinița de Vară „Picnicul de Lectură”, dedicată celor mai mici iubitori de carte.

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Normal Rotărăști, din comuna Nicolae Bălcescu, au participat la activități interactive desfășurate în aer liber, descoperind bucuria lecturii și frumusețea poeziei într-un spațiu încărcat de istorie. Copiii au avut ocazia să învețe prin joc, să exploreze natura și să se apropie de valorile culturale și istorice într-un mod atractiv.

Reprezentanții muzeului își doresc ca acest obiectiv de patrimoniu să fie nu doar un loc dedicat memoriei lui Nicolae Bălcescu, ci și un centru al educației, al cunoașterii și al activităților care inspiră tinerele generații.

Conducerea muzeului le-a mulțumit tuturor participanților pentru prezență și îi invită pe vâlceni, dar și pe turiști, să viziteze Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, un loc în care istoria, cultura și frumusețea naturii se îmbină pentru a oferi fiecărui vizitator o experiență memorabilă.