Municipalii au pierdut la Bradu, cu gândul la Alba Iulia

Tehnicianul echipei SCM Râmnicu Vâlcea, Eugen Beza, a decis să folosească mulți juniori și multe rezerve în ultima partidă a play-off-ului Seriei a opta a eșalonului III, cu Unirea Bascov Cele trei puncte nu aveau importanță pentru cele două combatante și vâlcenii au decis să nu riște eventuale accidentări, având în vedete terenul plin de bălți de la Bradu. Gazdele au câștigat cu 3-1, golul de onoare al oltenilor fiind marcat de Ovidiu Popescu. A fost singura înfrângere din acest sezon competițional pentru municipali care miercuri joacă manșa tur a primului baraj de promovare în Liga a 2-a, în deplasare cu Unirea Alba Iulia, urmând ca returul să se dispute sâmbătă, în Zăvoi. Interesant este că cele două combatante știu deja și care este adversara din barajul final, în condițiile în care echipa ACSO Filiași nu a fost programată și Gloria Bistrița s-a calificat la masa verde.