Monumentele istorice care sărbătoresc azi hramul Sfântului Ierarh Nicolae – arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Sfântul Ierarh Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat cel dintâi sinod de la Niceea convocat de marele Constantin, la care a luat parte şi minunatul Nicolae.

Sfântul Nicolae a făcut multe minuni, aşa cum arată istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte. Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Monumente istorice vâlcene cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae:
– Catedrala Arhiepiscopală “Sfântul Nicolae”, Râmnicu Vâlcea;
– Biserica de la Râureni, Râmnicu Vâlcea;
– Biserica fostului schit “De sub piatră” (“44 de izvoare”) din satul Pietreni, comuna Costeşti;
– Biserica fostului schit Olteni, comuna Bujoreni;
– Biserica din str. prof. dr. Olănescu, oraş Băile Olăneşti;
– Biserica din fostul sat Irimeşti (parohia Vasilaţi), oraş Bălceşti;
– Biserica din satul Valea Mare, oraş Berbeşti;
– Biserica din satul Gânguleşti, cătun Slăveşti, oraş Berbeşti;
– Biserica din oraşul Drăgăşani;
– Biserica fostei mănăstiri Slătioarele din satul Slătioarele, oraş Ocnele Mari;
– Biserica din satul Săliştea, comuna Amărăşti;
– Biserica din satul Nemoiu, comuna Amărăşti;
– Biserica din satul Padina, comuna Amărăşti;
– Biserica din satul Poeni”, comuna Bărbăteşti;
– Biserica din satul Vătăşeşti, comuna Bărbăteşti;
– Biserica fostului schit Teiuşu din satul Teiuşu, comuna Buneşti;
– Biserica din satul Câinenii Mari, comuna Câineni;
– Biserica din satul Câinenii Mici, comuna Câineni;
– Biserica din satul Câinenii Mari, comuna Câineni;
– Biserica din satul Groşi, comuna Cernişoara;
– Biserica din satul Dobreşti, comuna Dănicei;
– Biserica din satul Geamăna, comuna Drăgoeşti;
– Biserica din satul Becşani, comuna Fârtăţeşti;
– Biserica din satul Giuleşti, comuna Fârtăţeşti;
– Biserica din satul Stănculeşti, comuna Fârtăţeşti;
– Biserica din satul Dozeşti, comuna Fârtăţeşti;
– Biserica din satul Mănăileşti, comuna Frânceşti;
– Biserica din satul Frânceşti, comuna Frânceşti;
– Biserica din satul Herăşti, comuna Ghioroiu;
– Biserica din satul Chituci, comuna Glăvile;
– Biserica din satul Drăgăneşti, comuna Goleşti;
– Biserica din satul Obislavu, comuna Grădiştea;
– Biserica din satul Guşoianca, comuna Guşoieni;
– Biserica din satul Ioneşti, comuna comuna Ioneşti;
– Biserica fostei mănăstiri Mamu din satul Stăneşti-Lunca, comuna Lungeşti;
– Biserica din satul Malaia, comuna Malaia;
– Biserica din satul Zăvoieni, comuna Măciuca;
– Biserica din satul Mamu, comuna Mădulari;
– Biserica, satul Măldăreşti, comuna Măldăreşti
– Biserica din satul Negreni, comuna Mihăieşti;
– Biserica din satul Cetăţeaua, comuna Mitrofani;
– Biserica din satul Muereasca de Jos, comuna Muereasca;
– Biserica din satul Coasta, comuna Păuşeşti-Măglaşi;
– Biserica din satul Spinu, comuna Perişani;
– Biserica din satul Ursoaia, comuna Pesceana;
– Biserica din satul Angheleşti, comuna Pietrari;
– Biserica din satul Copăceni, comuna Racoviţa;
– Biserica din satul Dealul Bisericii, comuna Sineşti;
– Biserica din satul Stoileşti, comuna Stoileşti;
– Biserica din satul Dobruşa de Jos, comuna Ştefăneşti;
– Biserica din satul Vijoeşti, comuna Tetoiu;
– Biserica din satul Ţepeşti, comuna Tetoiu;
– Biserica din satul Văleni, comuna Voiceşti;
– Biserica din satul Făureşti, comuna Zătreni.

Datele ne-au fost furnizate de Prof. dr. Florin EPURE, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Vâcea