Monopol pe apa plată şi minerală în cârciumile din Râmnicu Vâlcea

La sugestia mai multor clienţi ai restaurantelor, bodegilor şi cârciumilor din Râmnicu Vâlcea am efectuat în ultimele 10 zile vizite în toate localurile importante şi chiar mai puţin importante din Râmnicu Vâlcea.

Cu această ocazie, am sesizat că cei care s-au plâns pe mailuri şi prin mesaje pe facebook că nu pot consuma nicăieri decât un singur sortiment de apă aveau dreptate.
Cu această ocazie vom depune o sesizare către Oficiul Concurenţei dar şi către Protecţia consumatorilor.
Marca comercializată în restaurante nu este nici măcar cea mai bună apă din ţară. În condiţiile în care mărci precum Borsec, Aqua Carpatica, Tuşnad, Poiana Negri, Perla Harghitei, Biborţeni nu există deloc în restaurantele din Râmnicu Vâlcea suspectăm că, prin mijloace neortodoxe, în municipiu s-a format un adevărat monopol. Patronilor de restaurante li s-a oferit un preţ foarte bun, poate de dumping, pe produsele unei singure firme pentru a accepta să nu comercializeze nici un alt produs similar în localuri.
Este o adevărată bătaie de joc.
Pe surse am aflat că la mijloc ar fi vorba şi de interesele unor politicieni care au dezvoltat monopoluri asemănătoare inclusiv în staţiuni de pe litoral.
Iar apa comercializată în restaurante are un adaos de-a dreptul nesimţit fiind vândută la un preţ de patru ori mai mare decât cel de achiziţie.
Nu este normal să nu poţi alege măcar din două sortimente de apă în condiţiile în care ţara noastră este cel mai mare producător de apă plată şi minerală. Şi nu este normal ca apa să fie vândută la preţ mai mare decât berea!

Traian GUMINSKI