Miting pentru Henry Coandă!

Comitetul de Părinți de la Liceul Henry Coandă anunță că a primit aviz pentru organizarea unui mitind de protest care va avea oc mâine, între orele 12-15.

Iată comunicatul de presă: “Dragi părinți, azi 15.01.2018 am primit AVIZ FAVORABIL din partea autorităților locale pentru desfășurarea mitingului de protest, solicitat de Comitetul Părinților, împotriva Hotărârii Consiliului Local și avizată de Inspectoratul Școlar, de a închide școala în care învață copiii noștri.
Pe această cale, vă rugăm, să fiți prezenți în număr cât mai mare, părinți, membrii ai familiilor, absolvenți și foști absolvenți, persoane fizice și de ce nu, politice, cărora le pasă de tradiția acestei instituții, să demonstrăm împreună, că ne pasă și că nu putem lăsa ca o mâna de politruci să ne schimbe destinul copiilor și al familiilor noastre. Cu toții, ne-am îndrumat sau ne-am susținut copiii să se înscrie la acest liceu, din diferite considerente; aptitudini, înclinații, previziuni profesionale și de ce nu, vecinătatea fața de domiciliu, securitatea copilului de la școală spre casă. Haideți, ca la acest protest, să ne facem auzite argumentele, contrar pumnului în gura din ședința Consiliului Local.
Așadar, în data de 18.01.2018 la sediu L.T.Henri Coandă, la ora 11.30 ne vom întâlni să formam grupul de marș pe traseul:L.T. Henri Coandă, str. Henri Coandă-str.Nicolae Titulescu-Bulevardul Nicolae Bălcescu-sediul Inspectoratul Scolar Județean- Bd-ul.Nicolae Bălcescu- str. General Praporgescu-Primăria municipiului Rm.Vâlcea, cu staționare în fața Inspectoratului școlar și continuarea marșului către Primărie. Mitingul este autorizat în intervalul orar 12.00 – 15.00”.
Vă reamintim că liceul aflat în Cartierul Nord al Râmnicului o să dispară începândd cu anul școlar viitor, după o decizie a Consiliului Local, în aceeași situație fiind Liceul Oltchim.