Mistreţii din Dănicei s-au înmulţit periculos

Localnicii din Dănicei au solicitat din nou sprijin primăriei. Primăria, ca şi cele din comunele Suteşti, Guşoeni, Mădulari este neputincioasă.

Trăim într o ţară cu legi strâmbe în care munca ta poate fi distrusă într-o clipă de turme de porci sălbaticii care să îţi distrug recolta. Iar tu, ţăran harnic, numit mai nou fermier, nu ai voie să împuşti măcar unul din aceşti porci. Sfârşitul iernii a fost mai greu ca în alţi ani şi a atras mistreţi şi din alte zone în căutare de hrană. Mulţi intră prin curţile oamenilor pentru a găsi mîncare şi distrug totul. În zonă există deja câteva turme de peste o sută de capete. Edilul Dumitru Pirneci spune că legea trebuie modificată în sensul de a permite fiecărui cetăţean să îşi apere proprietatea de invazia animalelor dăunătoare.
Recent, primarul a fost atacat şi el de un “mistreţ”, de fapt de un localnic cu un comportament de porc sălbatic care l-a bătut ziua pe stradă. Deci credem că mai multe legi ar trebui modificate. (T.G.)