Mircia Gutău: “Parcul Mircea cel Bătrân ar putea fi gata cu întârziere, dar va fi amenajat la standarde ridicate”

Lucrările de modernizare a Parcului Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea au avansat considerabil, însă termenul de finalizare prevăzut în contract, luna septembrie, ar putea fi depășit. Primarul municipiului, Mircia Gutău, a declarat că estimează o întârziere de aproximativ o lună, constructorul urmând să suporte penalitățile prevăzute în contract.

„Termenul final de execuție este luna septembrie. Personal, nu cred că se vor încadra, deși lucrările au avansat mult. Cred că va exista o întârziere de cel puțin o lună, iar constructorul va primi penalități”, a afirmat edilul.

Accent pe calitatea investiției

Primarul a precizat că a urmărit îndeaproape calitatea materialelor și a dotărilor care vor fi montate în parc. Potrivit acestuia, locul de joacă va fi unul certificat și va oferi condiții net superioare celui existent până acum.

În același timp, mobilierul urban a fost ales după analizarea unor mostre prezentate de constructor. Echipamentele de joacă sunt achiziționate din Olanda, iar băncile vor fi aduse din Italia.

„Parcul va fi realizat la un standard ridicat. Am vrut ca toate dotările să fie de calitate și să reziste în timp”, a subliniat Mircia Gutău.

Lucrări suplimentare și acces pentru persoanele cu dizabilități

Edilul a explicat că proiectul a inclus și o serie de lucrări suplimentare, care au necesitat timp și investiții importante. Printre acestea se numără forarea unui puț de peste 100 de metri adâncime, destinat alimentării sistemului de irigații, astfel încât spațiile verzi să nu fie udate cu apă din rețeaua publică.

Totodată, au fost realizate amenajări pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilități pe ambele laturi ale parcului, inclusiv dinspre strada Tudor Vladimirescu. Potrivit primarului, aceste intervenții au fost impuse de legislația în vigoare, chiar dacă au modificat aspectul unor zone ale parcului.

La finalizarea investiției, Parcul Mircea cel Bătrân va beneficia de un aspect complet nou, cu spații verzi reamenajate, mobilier urban modern, un loc de joacă certificat și facilități care să permită accesul tuturor vizitatorilor.