Mircia Gutău, mândru de SCM
Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a trăit la intensitate maximă meciul dintre SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București.
“Am trăit aseară, la intensitate maximă meciul disputat dintre echipa orașului nostru, SCM Râmnicu Vâlcea și echipa CSM București. Întotdeauna am iubit sportul și îmi place să fiu învingător. Din păcate, se mai întâmplă să și pierzi.
Pentru mine, SCM Râmnicu Vâlcea este echipa care a câștigat și asta pentru că fetele au luptat până în ultimul moment. Așa arată o echipă învingătoare! Sunt mulțumit de evoluția pe care o are echipa și mă bucur că la Râmnicu Vâlcea, a renăscut handbalul de performanță. Într-un an Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, a reușit să câștige Supercupa României și să se bată pentru locul I, în Campionatul Liga Florilor.
Felicit conducerea clubului, antrenorii și pe jucătoarele noastre!
Mulțumesc tuturor celor care au încredere în această echipă și sunt alături de noi, la fiecare meci! Felicit galeria pentru atmosfera creată!
Așa cum am promis, voi susține sportul de performanță și sunt convins că SCM Râmnicu Vâlcea, va fi campioana României!”, a declarat la final Gutău. (G.C.)