Minunăţiile din lemn ale familiei Ionică din Mihăeşti

La numai o aruncătură de băţ de oraşul Rm. Vâlcea, în comuna Mihăeşti, Claudia şi Dan Ionică, sunt dedicaţi unui hobby pe care l-au transformat într-o mică afacere: confecţionează obiecte de lemn. În micuţa casă, poţi admira obiecte de artizanat, toate cu motive tradiţionale româneşti: porţi olteneşti, fântâni de diverse forme, unele simple, altele ornate cu pietricele colorate, mori de vânt, căruţe româneşti, troiţe, căsuţe de bani pentru nuntă sau căbănuţe de munte. Toate au însemne ale României şi sunt lucrate manual.


Nu ne-a fost greu să găsim familia Ionică. Claudia este cunoscută ca “fata cu apa”, pentru că încasează banii pentru apă, mergând din poartă în poartă. Sensibilă, delicată, Claudia, la cei 37 de ani, îşi dedică timpul liber noi pasiuni. Daniel Ionică, în vârstă de 42 de ani lucrează la o firmă cunoscută din Râmnicu Vâlcea, dar îşi găseşte timp şi pentru pasiunea de a face obiecte de artizanat. Timp de câţiva ani au lucrat în timpul liber şi ca ospătari pentru a-şi câştiga o pâine. Nu de puţine ori, din banii câştigaţi cumpărau materialele. “Oamenii sunt răi şi invidioşi, nu înţeleg că numai uniţi putem face ceva. Aşa este şi în arta tradiţiei, luptă fiecare pentru el, dar ar fii cu totul altceva dacă am fi uniţi”, spune cu amărăciune Dan. Cei doi recunosc ca marea concurenţă sunt produsele copiate şi făcute acum de chinezi.

Primul obiect confecţionat – o moară de vânt

“De şase ani stăm împreună. Dan e foarte priceput la multe, este un adevărat artist. Uşor, uşor, mi-a transmis şi mie plăcerea de a crea, de a reuşi să mă exprim într-un fel. Îl ajut cu orice e nevoie. Nu avem un atelier şi de multe ori lucra aici pe masa din bucătărie. Eu mâncam pe un colţ pe masa asta, iar el lucra, dar nu am mai suportat mirosurile. Aici, în spate, a improvizat un fel de atelier, pentru că nu e încă terminat. Nu suntem cunoscuţi cu lucrările de artizanat. Ne facem publicitate cum putem, printr-o pagină de facebook, care se numeşte Artă Tradiţie. Primul meu obiect a fost moara asta de vânt, cu palete. Nu este perfectă, dar a rămas aici în casă, la loc de cinste!”, ne mărturiseşte Claudia.

“Pot să fac într-o săptămână 100 de căsuţe, sau doar una”

Dan mărturiseşte că nu poate spune că are un anume obiect preferat. Căsuţele de lemn, porţile autentic româneşti şi carele, sunt foarte căutate şi apreciate de turişti, dar şi de iubitorii de artă tradiţională. “Ca să fie rentabilă o afacere, trebuie să faci sute de produse de acest gen. Lemnul e baza obiectelor de artizanat pe care le fac. Mai folosesc aracet, lac, baiţ, furnir sau sfoară şi niciodată nu apelează la plastic. Toată lumea ne întreabă în cât timp facem un obiect. Pot să fac într-o săptămână 100 de căsuţe, sau doar una… Putem face orice. Lucrăm şi la comanda eventualilor clienţi. E de ajuns să vedem o poză sau o schiţă şi facem obiectul cerut. În special, facem obiecte de artizanat după ideile noastre. Cel mai greu e să scoţi un model, că apoi celelalte vin de la sine. Trebuie să creezi, să gândeşti fiecare reper în detaliu”, ne spune artizanul.

Arta autentică românească, la concurenţă cu chinezismele

În ceea ce priveşte preţurile, ele trebuie să concureze cu produsele de export venite în special din China: “Magazinele de artizanat sunt pline de chinezării. Nu ştiu cum de ne-au copiat şi motivele româneşti, dar uite că au făcut-o. Până şi la Horezu sunt oale aduse din China în anumite magazine. Eu mi-aş dori să-i scoatem de pe piaţă, deşi ştiu că este aproape imposibil. Preţurile cu care ne vindem obiectele sunt mici, pornesc de la 4 lei, ajung la maximum 12 lei, în funcţie de mărime, de complexitate. Numai aşa putem intra pe piaţă, numai aşa putem ajunge cu obiectele noastre în cât mai multe case ale românilor şi nu numai. Am reuşit în ultimii ani să colaborăm cu câteva magazine şi suntem foarte mulţumiţi. Dar sunt doar câteva… Nu se poate trăi din aşa ceva, decât dacă dispui de fonduri, dacă le poţi accesa. Şi e greu… Dar nu le poţi avea pe toate!”, ne mărturiseşte Dan. La târgurile meşteşugăreşti nu pot participa din cauza serviciului, iar lipsa unui deposit este “marea durere” a artizanilor. “Depozit nu avem. Strângi un bănuţ, îl investeşti şi te opreşti, oricum scânteia merge înainte… Dar obiectele trebuie păstrate în anumite condiţii şi le ţinem într-o cameră din casa veche. În câţiva ani am construit mii de căruţe, porţi, morişti, fântânele şi multe altele… Fiecare e de suflet… Am văzut cum un obiect care a fost vândut de noi cu zece lei era pe raft la un magazin la 30 de lei… Lăcomia e mare”, ne spune Dan.

Obiectele artiştilor – apreciate de toată lumea

Artiştii populari din Mihăeşti au încercat să la rândul lor să caute personae pe care să le înveţe secretul meseriei. “Toată lumea caută servici, dar nu am găsit pe nimeni care să vrea să înveţe. Cine a venit, a plecat repede. Aşa că muncim tot noi. Mândria noastră şi satisfacţia este când vedem obiectele noastre tradiţionale româneşti în cât mai multe case, în cât mai multe vitrine. Nu îmi este frică de concurenţă pentru că ştiu exact ce putem, am văzut cât de apreciate sunt obiectele făcute de mâinile noastre. Cea mai mare satisfacţie este atunci când cineva ne vizitează atelierul sau ne vede obiectele şi spune că sunt frumoase şi plăcute, e o senzaţie minunată care poate fi descrisă cu greu în cuvinte”, conchide artistul de la Mihăeşti, Daniel Ionică, un luptător şi un iubitor al tradiţiei autentice româneşti.

Letiţia Lazăr