Minorul care a furat autocarul din Râmnicu Vâlcea, reţinut de poliţiştii vâlceni

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au reținut pentru 24 de ore, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, un tânăr de 17 ani cercetat pentru furt în scop de folosință și conducere fără permis.

La data de 12 ianuarie a.c., polițiștii au reținut un minor din comuna Dăești, bănuit că ar fi sustras un autocar, din municipiul Râmnicu Vâlcea, pe care l-ar fi condus pe drumurile publice.
În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea de 11/12 ianuarie a.c., un autocar ce se afla parcat pe o stradă din municipiu a fost sustras, în urma verificărilor polițiștii găsind vehiculul pe raza comunei Drăganu, județul Argeș.
În urma investigațiilor efectuate, persoana bănuită a fost identificată și depistată, dispunându-se reținerea pentru 24 de ore, iar la data de 13 ianuarie a.c., a fost aprobată propunerea pentru arestare preventivă.