Minora din Muereasca dispărută s-a întors acasă

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au fost sesizaţi săptămâna trecută cu privire la dispariţia unei minore de 15 ani. La numai câteva ore după publicare, Socolov Maria-Alexandra, de 15 de ani, din comuna Muereasca s-a întors acasă.

Sesizarea a fost făcută verbal de către mama fetei care a relatat că fata a plecat de acasă la data de 16 august a.c. şi nu a mai revenit. Din primele verificări efectuate s-a stabilit că minora ar fi plecat voluntar şi nu se află la prima plecare de acest gen. În urma sesizării s-au constituit echipe de căutare şi s-au dispus măsuri pentru identificarea minorei, aceasta fiind dată în urmărire naţională.
Concomitent cu activităţile desfăşurate de către poliţişti, cazul a fost mediatizat, minora întorcându-se la domiciliu în aceeaşi seară. În urma verificărilor, s-a stabilit că minora nu ar fi fost victima vreunei infracţiuni în perioada dispariţiei. Surse judiciare ne-au spus că minora s-a întors după ce s-a văzut pe pagina de socializare dată în urmărire. Fata a locuit în zilele de dispariţie în Rm. Vâlcea, într-un apartament închiriat pe numele unui bărbat.