Ministerul Transporturilor îi răspunde lui Cristian Buican în privinţa conectării municipiului Râmnicu-Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti

Prin intermediul adresei nr. 6137 din 01.03.2016 primită la Cabinetul Parlamentar al deputatului Cristian Buican, Direcţia Investiţii, Infrastructură şi Reglementări Tehnice din cadrul Ministerului Transporturilor a răspuns petiţiei semnată de 35.560 de vâlceni prin care se solicită celor mai înalţi oficiali români să susţină conectarea municipiului Râmnicu-Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti la nivel de drum expres.

Această adresă de la Direcţia Investiţii, Infrastructură şi Reglementări Tehnice din cadrul Ministerului Transporturilor vine să completeze şi să detalieze răspunsurile Administraţiei Prezidenţiale şi ale domnului Ministru al Transporturilor, Dan Marian Costescu, privind susţinerea petiţiei şi implicit realizarea unei legături rutiere la nivel de drum expres între municipiul Râmnicu-Vâlcea şi viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti.
În adresa menţionată se specifică că „stadiul actual al proiectului (autostrada Sibiu-Piteşti) este cel al selecţiei alternativelor de traseu” şi că „varianta optimă de traseu va rezulta în urma analizei multicriteriale”. Important pentru judeţul Vâlcea este faptul că se menţionează explicit că „toate alternativele de traseu supuse studiului au în vedere posibilitatea îmbunătăţirii legăturii municipiului Râmnicu-Vâlcea cu viitoarea autostradă”. De asemenea, în cadrul aceleiaşi adrese se menţionează că „soluţia de conectare a municipiului Râmnicu-Vâlcea la tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti, (…) va asigura un grad ridicat în ceea ce priveşte siguranţa traficului rutier cât şi a confortului în timpul călătoriei”, ceea ce indică intenţia responsabililor guvernamentali din domeniul transporturilor de a propune cele mai bune şi sigure soluţii de conectare a municipiului Râmnicu-Vâlcea la viitoarea autostradă.
„Iată că cele peste 35.000 de semnături ale vâlcenilor privind conectarea municipiului Râmnicu-Vâlcea la autostrada Sibiu-Piteşti prin intermediul unui drum expres au fost luate în seamă. După ce de la nivelul Administraţiei Prezidenţiale şi de la domnul Ministru Dan Marian Costescu am primit răspunsuri favorabile, a venit rândul direcţiilor tehnice să ne dea veşti bune. Eu voi urmări în continuare acest subiect şi nu mă voi lăsa până nu o să avem o legătură a municipiului Râmnicu-Vâlcea cu autostrada. Am înţeles că la finalizarea Studiului de fezabilitate vom avea gata inclusiv propunerea de traseu privind legătura autostrăzii Sibiu-Piteşti cu municipiul Râmnicu-Vâlcea, ceea ce însemnă că acest proiect este gândit integrat, aşa cum era normal de la început. Toată lumea trebuie să înţeleagă că această autostradă, la pachet cu legătura spre Râmnicu-Vâlcea reprezintă şansa dezvoltării durabile a judeţului nostru şi un avantaj imens în procesul atragerii de investitori” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.