Minerul Costești, drum mai greu spre Liga a III-a

Minerul Costești este noua campioană a Județului Vâlcea la fotbal, fie că acest sezon se va duce la final, fie, în varianta cea mai plauzibilă, campionatul se va îngheța.

Gruparea vâlceană va avea, însă, o misiune dificilă în drumul de promovare în Liga a III-a. Barajele de promovare stabilite în luna februarie vor fi anulate, federația urmând a stabili, printr-o nouă tragere la sorți, 14 mini-grupe de câte trei echipe campioane județene. Cele 14 câștigătoare ale noilor baraje vor promova în Liga 3, însă și multe dintre echipele clasate pe locul 2 în mini-grupe au șansa să ajungă în cel de-al treilea eșalon, pentru a completa locurile rămase vacante. Cele mai bune cluburi care vor încheia pe locul 2 mini-grupa din care vor face parte, departajate pe baza unor anumite criterii precum punctaj sau golaveraj, vor avea și ele șansa de a urca în Liga 3, dacă vor fi locuri vacante. (G.C.)