Minerul Costești a spart gheața

Campioana en-titre a Județului Vâlcea, Minerul Costești, a spart gheața în actualul campionat al eșalonului 3. Ortacii antrenați de Marius Vlădoi au evoluat pe propriul teren contra unei formații puternice, Jiul Petroșani. Partida a început cum nu se putea mai rău pentru echipa noastră care a fost condusă cu 2-0. Până la pauză Mihalcea a redus din handicap și renășteau speranțele pentru primul rezultat pozitiv al sezonului. Repriza secundă a fost dominată cu autoritate de Minerul Costești care din minutul 70 a evoluat și în superioritate numerică. Egalarea a venit târziu, în ultimul minut regulamentar, autor fiind tot Mihalcea. Elevii lui Vlădoi au câștigat primul punct al lor în Liga a III-a și sunt deciși să recidiveze și în deplasare. (G.C.)