Mihai Ghebrea, mesaj emoționant la început de an școlar

Directorul Casei Pinocchio, Mihai Ghebrea are un mesaj emoționant la început de an școlar. Vă reamintim că Mihai a crescut la o casă de copii și este un adevărat exemplu viu pentru cei mici.

“Dragi copii de la Casa Pinocchio. Pentru voi, dar și pentru mine, încep emoțiile unei noi aventuri școlare în condiții speciale. Știu emoțiile voastre, știu cât de nerăbdători ați așteptat acest moment și cât de dificil a fost să ajungeți până la ziua deschiderii Noului An Școlar. Împreună am trecut prin momente dificile în cele aproape 6 luni de izolare sau prevenție și sunt convins că nu am fi reușit fără sprijinul lui Dumnezeu care ne-a dat putere să trecem peste toate. Acum e momentul vostru, al responsabilității voastre față de familia noastră, dar și față de societate. Voi sunteți cei care trebuie să fiți mai precauți, să respectați condițiile speciale impuse de pandemie și să aveți grijă de sănătatea voastră. E greu. La fel și mie îmi este greu să fiu departe de voi, acum la început de an școlar. Mi-aș fi dorit foarte mult să fiu prezent la școală, să trăiesc împreună cu voi emoțiile de început de an școlar și să văd bucuria de pe chipurile voastre la reîntâlnirea cu profesorii și colegii de clasă. Dar sunt convins că simțiți prezența mea lângă voi. Vă urez în primul rând să fiți înțelepți și să luați decizii importante care să vă ferească de ce este rău. Și poate cel mai important este că VĂ IUBESC. Succes în NOUL AN ȘCOLAR!”, spune Ghebrea.